Elena Arnăuţoiu, sora liderilor mişcării de rezistenţă din Nucşoara: „Dacă ar vedea fraţii mei ce se petrece în ţara asta, şi-ar da seama că au murit degeaba“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Ion Arnăuţoiu a făcut şapte ani de închisoare FOTO: arhivă profesor Cătălin Nedelcu

Elena Ion Arnăuţoiu, sora partizanilor anticomunişti Petre şi Toma Arnăuţoiu, are acum 98 de ani. A petrecut peste şapte ani în închisorile comuniste. S-a întâlnit de două ori cu Regele Mihai şi a rememorat pentru „Adevărul“ acele momente speciale.

Între 1949 şi 1958, în comuna argeşeană Nucşoara a fost organizată cea mai puternică şi lungă rezistenţă anticomunistă din Europa. Românii care au luptat împotriva regimului comunist au fost conduşi de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu. Elena Ion Arnăuţoiu, sora lui Toma şi Petre, s-a implicat puternic în susţinerea partizanilor din munţi. Anul trecut, a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler pentru curajul de a lupta împotriva regimului comunist.

Născută pe 12 aprilie 1919 la Nucşoara, Elena Ion Arnăuţoiu (98 de ani) locuieşte acum la Câmpulung Muscel. A făcut peste şapte ani de detenţie în teribilele închisori comuniste, dintre care cinci ani la Jilava, şi-a pierdut părinţii şi patru fraţi, dar a supravieţuit. Elena Ion Arnăuţoiu l-a cunoscut şi a stat de vorbă cu Regele Mihai de două ori, când acesta a venit în comuna Nucşoara: o dată când monarhul era copil şi a doua oară după 1990.

Mereu sunt extrem de emoţionată când vorbesc despre Regele Mihai. Aşa am fost educată de părinţi, să servim Patria şi Regele. Pentru mine, după Dumnezeu şi părinţi, Regele a fost în rugăciunile mele. Regret foarte mult dispariţia lui”, ne mărturiseşte Elena Arnăuţoiu înainte de a rememora întâlnirile sale cu Regele Mihai.

Iată cum a decurs prima întâlnire a Elenei Arnăuţoiu cu Regele Mihai: ”Când avea 12 ani şi era voievod de Alba Iulia, a venit la Nucşoara. Era un băiat frumos, interesat de orice i se spunea. A mers inclusiv să vadă un cazan de ţuică. Îl interesa să vadă care e viaţa dusă de ţărani, să vadă cum trăiesc ei. Acolo erau câteva echipe de studenţi conduse de Dimitrie Gusti. Aceste echipe ce veneau ca să culeagă folclor, să culeagă diferite obiceiuri să vadă viaţa de zi de zi a ţăranilor. Şi a venit într-o zi Majestatea Sa Regele Mihai să cunoască aceste echipe şi să stea de vorbă cu ele. Şi cum tatăl meu era coordonatorul acestor echipe ce veneau la noi în comună, Regele Mihai avea nevoie de sprijinul său. Regele Mihai a venit acasă la noi şi ne-a făcut o vizită. Pe vremuri era un obicei: când era o fată în casa familiei trebuia să servească cu dulceaţă şi cafea pe cei care veneau. Drept urmare, l-am servit pe Regele Mihai cu dulceaţă de cireşe amare. Aşa de mult i-a plăcut dulceaţa, că a vrut să mai servească o porţie, însă aghiotantul nu i-a dat voie. După aceea, seara am avut o şezătoare în comună. Şi a fost şi Regele Mihai acolo. Am făcut un foc mare de tabără şi apoi fiecare fie a spus o poezie, a cântat un cântec sau a spus o ghicitoare. L-am rugat şi pe Regele Mihai să spună ceva. Şi ne-a spus şi dânsul o ghicitoare, legat de cum să prinzi trei elefanţi albi. Iar regele a spus: ”Îi prinzi negri şi îi dai cu var” ”.

Dacă ar mai fi trăit fraţii mei şi ar fi văzut ce se petrece în ţara asta ar fi fost dezolaţi. Şi-ar fi dat seama că au murit degeaba”

Elena Arnăuţoiu s-a întâlnit a doua oară cu Regele Mihai după 1990, când a venit la Curtea de Argeş, să viziteze mormintele bunicilor săi. ”Regele Mihai a venit şi la Nucşoara apoi ca să o vadă pe Elisabeta Rizea. Eu iniţial nu am fost invitată. Era multă lume, Regele Mihai venise cu mult alai. La un moment dat, un ziarist a întrebat dacă e cineva din familia Arnăuţoiu. Şi m-au chemat înăuntru şi m-au pus în capul mesei, aproape de Rege. Când s-a terminat masa, m-am dus lângă Rege şi i-am dat fotografia fratelui meu Toma Arnăuţoiu. L-am întrebat: «Mă iertaţi, Maiestate, recunoaşteţi figura acestui militar?». Şi Regele mi-a răspuns: «Da, a fost la mine în Gardă la Palat. Când am plecat în exil, am vrut să îl iau cu mine şi el a refuzat. A spus că stă în ţară să dea pe ruşi afară din ţară şi să distrugă comunismul». I-am mulţumit foarte mult Regelui Mihai, chiar am făcut o fotografie acolo cu dânsul”.

Elena-Ion Arnăuţoiu este extrem de dezamăgită de situaţia actuală din România: ”Am 99 de ani şi am trăit toate epocile astea. Şi îmi dau seama câtă demnitate era pe vremea când era Regele, câtă cinste, câtă omenie, câtă respect. Era cu totul altă viaţă. Dacă ar mai fi trăit fraţii mei şi ar fi văzut ce se petrece în ţara asta ar fi fost dezolaţi. Şi-ar fi dat seama că au murit degeaba. Asta este... Cum a fost România noastră, cu oameni cinstiţi, cu oameni harnici şi primitori, oameni care aveau unde munci şi cum e acum... Unii mor de foame, alţii pleacă în ţări străine să îşi câştige pâinea de toate zilele. Ruşine pentru ţara noastră!”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG