De ce este frica cea mai importantă emoţie umană, căreia îi datorăm viaţa. Reacţiile în lanţ care au loc în creier până la răspunsul „luptă sau fugi“

Considerată de mulţi dintre noi mai degrabă un “handicap” decât un avantaj, frica este, în realitate, pentru majoritatea situaţiilor în care ne aflăm de-a lungul vieţii, principala emoţie căreia îi datorăm conservarea.

“Încercarea de a trece prin viaţă fără a avea control asupra atenţiei este ca şi cum am încerca să ajungem la destinaţie fără să avem control asupra maşinii pe care o conducem. Antrenarea atenţiei are rol principal în obţinerea şi menţinerea echilibrului emoţional. Atunci când apare frica, mintea preia comanda fie că ne dorim sau nu acest lucru, şi starea emoţională se schimbă”, explică pentru Adevărul, Erna Constantin, psihoterapeut, psihoterapie integrativă şi psiholog, psihologia resurselor umane. 

Frica ne aduce, paradoxal, avantaje pe care nici măcar nu le conştientizăm şi este, într-o lungă serie de cazuri, cea care ne salvează, de fapt viaţa.

“Pe baza fricii, atenţia, în timpul evenimentelor care pot pune viaţa în pericol, creşte: de la condusul maşinii, până la traversarea străzii, sau până la manevrarea unor obiecte care pot pune viaţa în pericol. Astfel, poate dacă nu ar exista frica, omul nu ar mai supravieţui atât de mult”, mai spune psihoterapeutul.

Asta nu înseamnă însă că este de dorit să ne domine. Fricile exacerbate ne împiedică să răspundem provocărilor vieţii şi ne ţin pe loc. 

“Sunt situaţii în care frica poate fi distructivă. Şi în acest caz, sunt necesare mecanisme prin care să poată fi gestionată această stare interioară. În dezvoltarea mecanismelor de control a fricii, un rol benefic îl are înţelegerea modului în care apare frica sau de unde apare frica. Frica este generată de o reacţie în lanţ în creier, care începe cu un stimul stresant şi se încheie cu eliberarea unor substanţe chimice care provoacă bătăi accelerate ale inimii, respiraţie rapidă, tensionarea muşchilor şi, printre altele, bine cunoscutul răspuns luptă-sau-fugi”, explică Erna Constantin.

Specialistul vorbeşte şi despre stimulii declanşatori ai fricii, care pot fi un păianjen, un şarpe, o sală plină de oameni care aşteaptă discursul persoanei care se teme, sunetul unei uşi care se trânteşte etc. Creierul reacţionează instantaneu la respectivul stimul.

“Creierul este un organ foarte complex. Peste 100 de miliarde de celule nervoase formează o reţea complexă de comunicaţii, punctul de plecare a tot ceea ce gândim, facem sau simţim. Unele dintre acestea conduc la gânduri şi acţiuni conştiente, altele produc răspunsuri mecanice. Frica este un răspuns automat. Noi nu îl declanşăm în mod conştient şi nici nu ştim exact ce se întâmplă sau care este traseul interior pe care stimulul l-a parcurs până ajungem să simţim frica”, mai spune cunoscutul psihoterapeut.

Cea care decodează emoţiile este amigdala

Managementul fricii este gestionat la nivelul aceluiaş organ, care ne spune ce avem de făcut în faţa stimulului care a declanşat emoţia.

“Există părţi ale creierului care au rol central în acest proces. Talamusul decide unde să transmită informaţiile senzoriale primite de la ochi, urechi, gură, piele. Cortexul senzorial interpretează datele senzoriale. Hipocampusul înmagazinează amintirile conştiente şi procesează stimulii pentru a stabili contextul. Amigdala decodează emoţiile, determină posibilele ameninţări şi înmagazinează amintirile înfricoşătoare. Hipotalamusul activează răspunsul luptă-sau-fugi”, mai spune specialistul.

"Incertitudinea este o componentă a fricii"

Când frica ajunge la intensităţi extreme, persistente şi iraţionale, deja vorbim de fobie. Iar atunci este nevoie de intervenţia unui specialist, specialist care însă poate fi de ajutor şi în etape premergătoare exacerbării temerilor. 

“Tehnicile de gestionare a fricii sunt diferite de la o persoană la alta, ţinându-se cont şi de particularităţile individuale, pentru că ceea ce funcţionează la cineva, la altcineva poate să nu funcţioneze şi atunci se aplică o altă strategie. 

Ca şi strategie, poate fi luată în considerare cunoaşterea stimulului care a declanşat frica, ştiind de ce s-a dezvoltat o anumită frică. Incertitudinea este o componentă a fricii. Înţelegerea a ceea ce a produs frica poate lua forma unui traseu de înţelegere a modului de funcţionare a propriei persoane ceea ce conduce la redefinirea fricii respective. Stimulul poate căpăta astfel, o nuanţă acceptabilă, diferită de frică.

Dacă există frica de a începe ceva, deoarece acel ceva pare înfricoşător sau dificil, se poate începe cu paşi mici. Construirea încetul cu încetul face posibilă familiarizarea cu subiectul înfricoşător, ceea ce îl face mai uşor de gestionat”, mai spune psihoterapeutul Erna Constantin.

Înţelegerea realităţii fricii

Psihoterapeutul aminteşte însă că sunt şi situaţii în care împărtăşirea sentimentului de frică, atrage încurajări din partea celorlalţi şi astfel se  îmbunătăţeşte sentimentul de curaj.

“Frica nu este o simplă emoţie. De aceea, în cabinetul de psihoterapie i se acordă atenţie în avantajul clientului, existând metode care să se muleze pe individualitatea, personalitatea celui care solicită serviciile psihologice. 

Înţelegerea modului în care apare frica determină înţelegerea realităţii fricii. 

Astfel, persoanei de fapt nu îi este frică de întuneric, ci de ceea ce s-ar putea afla acolo. Nu îi este frică de înălţime ci de căderea de la înălţime. Nu îi este frică de oamenii din jur şi de iubirea lor, ci îi este frică de respingere. Nu îi este frică de o nouă încercare, ci de dezamăgirea din acelaşi motiv.

Practic, observăm, în toate fricile, lipsa controlului şi prezenţa imaginaţiei pe fondul lipsei de control”, încheie Erna Constantin.