Cadavru mumificat descoperit lângă fosta vilă a lui Ceauşescu din Argeş. Un copil a fotografiat scheletul fără cap şi le-a arătat imaginea macabră părinţilor
0Un cadavru mumificat a fost găsit duminică, 31 martie, lângă vila lui Nicolae Ceauşescu, într-o capelă de rugăciuni din comuna argeşeană Miceşti.
Surse judiciare au confirmat pentru „Adevărul“ că rămăşiţele umane aparţin unui membru al familiei lui Istrate Micescu, fost ministru de Externe în anii '40 şi unul dintre cei mai buni avocaţi din sud-estul Europei în acea perioadă.
Poliţia Argeş a deschis un dosar penal pentru profanare de morminte, iar cadavrul mumificat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş, urmând a se lua legătura şi cu urmaşii familiei Micescu. Duminică, 31 martie, un copil care se juca prin zona capelei de la Miceşti a făcut o fotografie cu telefonul, surprinzând un corp fără cap şi apoi arătându-i imaginea şocantă tatălui său, pe telefon. După ce a văzut imaginea macabră, tatăl a sunat imediat la Poliţie.
Un muzeograf le-a spus anchetatorilor că, în 1947, câţiva muncitorii ar fi profanat mormântul unei boieroaice din familia Micescu, în timp ce executau lucrări de renovare. Aceştia ar fi căutat bijuterii şi pentru că nu au găsit nimic de valoare au jucat fotbal cu capul femeii, drept răzbunare.
Născut la Ploieşti în 1881, Istrate Micescu a fost considerat unul dintre cei mai buni avocaţi din sud-estul Europei la începutul secolului XX. A avut o carieră fascinantă, fiind, printre altele, ministru de Externe şi preşedintele Micii Antante. Micescu l-a învins în 1907 pe celebrul Nicolae Titulescu la concursul pentru un post de profesor titular la catedra de Drept a Universităţii din Iaşi.
După 1945, Regele Mihai i-a pus la dispoziţie avionul său personal pentru a pleca din ţară ca să formeze un guvern în exil, dar Istrate a refuzat. După venirea comuniştilor la putere, a urmat o epurare masivă, iar în 1947 a fost arestat. Iniţial a fost epurat din Barou, iar acest lucru s-a întâmplat imediat după ce i s-a recunoscut dreptul de a fi numit decan pe viaţă, distincţie care nu se mai acordase până atunci nimănui.