Tupeu infracţional dus la extrem: un tânăr a fost prins a patra oară la volan fără permis de conducere

0
Publicat:

Un bărbat din judeţul Neamţ i-a uimit până și pe anchetatori prin stăruința cu care a săvârşit aceeaşi infracţiune din Codul penal de mai multe ori într-un timp scurt

Mașina a fost abandonată pe marginea unui drum național FOTO Poliția Neamț

Pe data de 24 mai 2024, în jurul orei 08.30, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurală Crăcăoani au identificat pe Drumul Naţional 5C, care face legătura între Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, un autoturism abandonat, care avea număr de înmatriculare provizoriu. Ulterior, oamenii legii au stabilit şi cine fusese şoferul.

„În urma verificării efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că autoturismul ar fi fost condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bălţăteşti, faţă de care, până la data de 24 mai a.c., au fost întocmite trei dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere“, a comunicat Poliţia Neamţ.

Cercetările au mai stabilit că plăcuţele cu număr provizoriu montate pe autoturism nu corespundeau acestuia, fiind emise în anul 2023 pentru un alt vehicul. Ieri, 24 mai, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi urma să fie prezentat Judecătoriei Târgu Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, arest preventiv, la domiciliu sau control judiciar.

Alt caz

În Neamţ, un caz mai puţin întâlnit a avut loc pe 23 mai 2024. Cadrele Secţiei Rurală Ion Creangă, în timpul unei misiuni, au observat, în jurul orei 16.10, pe sensul opus de deplasare, un autoturism care avea o traiectorie sinuoasă. Realizând că ceva nu este în ordine, au făcut semnal regulamentar luminos şi acustic, pentru oprirea maşinii.

Numai că, în secundele următoare, conducătorul auto a pierdut controlul  asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod. Şoferul de 35 de ani, din localitatea menţionată, nu a suferit leziuni grave şi a fost testat pentru a se vedea dacă băuse, rezultatul indicând o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate de anchetatori s-a stabilit că bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În baza materialului probator, şoferul a fost reţinut, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG