Solidaritate admirabilă. Donare masivă de sânge pentru un fermier cu picioarele retezate într-un accident groaznic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a suferit răni grave, fiind prinsă în angrenajul unei combine. FOTO ISU Neamţ

Un apel umanitar, lansat de fiica unui fermier care a suferit un groaznic accident, nu a rămas fărâ ecou, zeci de persoane donând sânge.

Un fermier din Neamţ a fost internat în spital după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a suferit un groaznic accident, fiindu-i secţionate picioarele de un dispozitiv al unui combine cu care recolta porumb. A fost supus unor intervenţii chirurgicale, familia fiind sfătuită să caute donatori de sânge. 

Aşa se face că fiica lui Ioan Buliga, Alexandra, a lansat pe contul de socializare un apel în acest sens, iar acesta nu a rămas fără ecou, în prima zi a acestei săptămâni, zeci de persoane prezentându-se la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra Neamţ. Se pare că nu toţi donatorii au venit pentru fermier, dar mare parte dintre ei, da. 

„Dragii mei, tăticul meu are mare nevoie de sânge! Pentru omul minunat, omul care a ajutat mereu pe alţii indiferent de situaţie, omul care esteun stâlp al comunităţii din Girov şi pentru omul pe care îl salutaţi mereu pe stradă vă rog să donaţi! Dragii mei, ajutorul vostru nu poate fi recompensat nici cu toţi banii din lume! Însă vă garantez că omul pe care îl ajutaţi, eu şi mama vom ajuta la rândul nostru de fiecare dată când veţi avea nevoie!  Cu dragoste şi îmbrăţisări calde către voi, Ioan, Alexandra şi Adriana“, se preciza în apelul menţionat. 

Pe data de 6 decembrie 2021, pe la orele prânzului, la centrul din Piatra Neamţ erau 65 de donatori şi recoltările continuau, după cum a consemnat Realitatea Media. Medicul Victoria Marin, directorul CTS Neamţ, a afirmat că numărul donatorilor a fost mare şi, din nefericire, acest lucru s-a petrecut pe fondul unor accidente petrecute în judeţ, donatorii spunând că au venit pentru un pacient sau altul. 

Cum s-a petrecut nenorocirea 

Pentru cei care au dorit să achieseze apelului umanitar, familia lui Ioan Buliga, în vârstă de 54 de ani, din comuna Girov, a pus la dispoziţie patru-cinci maşini, acţiunea desfăşurându-se şi pe data de 7 decembrie. De altfel, după cum spune Alexandra,donarea se poate face şi în restul zilelor din săptămână, la orice centru din ţară, cu menţionarea numelui pacientului şi a spitalului. 

„Ştiu că cer mult, însă nevoia urgentă de sânge mă obligă să vă rog ca luni şi marţi să donăm. Este binevenită donarea şi în timpul săptămânii. Pentru prietenii şi oamenii mei dragi din toată ţara, donarea se poate face în orice centru (cu menţiunea numelui şi secţiei Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ). Pentru telefoanele şi urările de sănătate, vă mulţumim!“, a mai postat Alexandra Buliga.

Nemţeanul este internat la Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean Neamţ, starea lui de sănătate fiind stabilă, după ce a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale. El administrează în localitatea

menţionată o exploataţie agricolă de câteva sute de hectare, fiind un om respectat de membri comunităţii. „Cu sufletul şi inima în milioane de bucăţi vă spunem că este stabil“, a transmis fiica.

Teribilul accident s-a petrecut pe 2 decembrie 2021, Ioan Buliga fiind transportat la spital după ce i-au fost retezate picioarele de un angrenaj al unui combine. Pe la orele prânzului, el recolta porumb, iar la un moment dat, în condiţii încă neelucidate, membrele inferioare i-au fost prinse în hederul utilajului agricol. Se bănuieşte că acesta s-a blocat, bărbatul a încercat să-l pornească, dar a fost surprins de punerea acestuia în mişcare. 

„Militarii au acţionat pentru extragerea bărbatului prins într-un heder (o platformă care are în faţă aparatul de tăiere, despărţitoarele de lan, un transportor, rabatorul şi mecanismele de acţionare ale

acestora - n.red.). Victima a fost extrasă în stare de constienţă, fiind predată echipajului SMURD TIM, care a transportat-o la spital“, se arăta într-un comunicat emis de ISU Neamţ. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Critici surprinzătoare pentru centrul de vaccinare de la Târgul de Crăciun din Piatra Neamţ. Ce i se reproşează

Firmă unicat din România: produce „bijuterii” tehnologice pentru domenii strategice. Investiţii de milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Alex Velea, roast devastator pentru Selly la „La bine și la roast”. Glumele care au aprins platoul și mesajul cu subînțeles despre un punct sensibil
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Ucraina se confruntă cu perspectiva unei ierni „catastrofale” pe fondul atacurilor ruse asupra infrastructurii energetice
Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, în prima apariție publică la 10 ani de la Colectiv: „Mereu i-am îndemnat să nu se dea bătuți”. Video
Când menstruația devine subiect de dezbatere publică. „La toaletă pot apărea situații de bullying sau vandalizare, iar controlul distribuției ar fi dificil”
Recensământul populației din anul 1930: situația demografică a României Mari
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?