Profesoară condamnată pentru umilirea elevilor. Este obligată să se perfecţioneze psihopedagogic

0
Publicat:

O profesoară din Neamţ a fost condamnată pentru umilirea elevilor, acuzaţia adusă fiind cea de purtare abuzivă în timpul orelor. Instanţa a mai obligat-o să se perfecţioneze psihopedagogic.

Sentința a fost pronunțată la Judecătoria Bicaz FOTO Arhiva Adevărul

Pe data de 18 decembrie 2023, magistraţii de la Judecătoria Bicaz au decis în cazul cadrului didactic, care preda limba engleză la Liceul „Mihail Sadoveanu“ din Borca, o amendă penală de 10.000 lei. Prin aceeaşi sentinţă, judecătorii au stabilit amânarea aplicării pe un termen de supraveghere de 2 ani.

„În temeiul art. 396 alin. 1 şi alin. 4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, stabileşte pedeapsa de 200 zile amendă la un echivalent de 50 lei/zi amendă, în speţă pedeapsa de 10.000 de lei amendă penală, în sarcina inculpatei Bordianu Oana pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă în formă continuată (12 acte materiale)“.

Acestea sunt cele consemnate în decizia instanţei din Bicaz, care a mai hotărât că profesoara trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune, să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile şi să participe la un curs de perfecţionare psihopedagogică.

Cadrul didactic de la Liceul „Mihail Sadoveanu“ din Borca i s-a reproşat că a avut pusee nervoase total neadmise într-un proces educaţional normal, acestora căzându-le victime şcolari de la ciclul primar şi gimnazial. Copiii care au fost agresaţi fizic, 12 la număr, şapte băieţi şi cinci fete, nu s-au constituit, prin intermediul părinţilor, părţi civile în cadrul cercetării judecătoreşti.

În actul de inculpare, procurorii au prezentat câteva fapte ale profesoarei. Pe motiv că se juca în timpul orei, ea ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei eleve, lovind-o cu picioarele, cu pumnii şi palmele peste cap şi corp. A tras-o şi de o ureche, fiind provocate leziuni care au necesitat două-trei zile de îngrijiri medicale. Elevilor li se spunea că „sunt proşti şi să se ducă dracului“.

Comportamentul cadrului didactic a fost detaliat cu alte incidente violente. Două eleve au fost date cap în cap deoarece vorbeau între ele. Cam la fel proceda profesoara de engleză în cazul unor şcolari care erau „distraţi“ la ore sau nu ştiau să răspundă la întrebări. Una dintre victime a fost agresată fără motiv, iar două dintre ele au fost lovite în cap cu pixul şi un marker.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”