Primarul Romanului participă la al doilea stagiu Erasmus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul a câştigat bursa Erasmus în 2012  Foto: Primăria Roman

În această săptămână primarul Laurenţiu Dan Leoreanu va pleca la Berlin, pentru a participa la programul de pregătire Erasmus, finanţat din fonduri europene.

Intitulată “Erasmus pentru reprezentanţi aleşi la nivel local şi regional”, bursa este plătită în totalitate de Comisia Europeană. Cursurile din cadrul acestui stagiu vor dura şapte zile.

“Primul stagiu s-a desfăşurat la Bruxelles, în toamna anului trecut. Stagiul de pregătire în administraţie publică este în viziune modernă, în accepţiune europeană, în care un factor important este Agenda Europa ’20. Deja am avut discuţii cu specialiştii din primărie în ceea ce priveşte strategia de dezvoltate a Romanului în perioada următoare, astfel încât anul 2014 să ne prindă cu un portofoliu bogat, pentru a avea mai multe şanse de a obţine finanţări din fonduri europene”, a declarat Laurenţiu Leoreanu, primarul oraşului Roman.

Bursa Erasmus, câştigată de primarul Leorenu, se va încheia în 2014, cu un al treilea stagiu programat în lunile iunie-iulie. Aproximativ 100 de aleşi din toate ţările Uniunii Europene participă la programul organizat de Comisia Europeană, la iniţiativa Parlamentului European.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete