Până unde a ajuns duşmănia de moarte dintre doi octogenari. Unul dintre ei va face cinci ani de puşcărie

0
Publicat:

Doi octogenari din Bicaz Chei sunt duşmani de moarte, certurile dintre ei sfârşindu-se foarte prost. Un bătrân de 85 de ani va face cinci ani de puşcărie, pentru tentativă de omor. Victima infracţiunii a fost o cumnată a acuzatului, conflictele dintre cele două familii fiind vechi şi au pornit de la o moştenire.

Sentința nu este definitivă FOTO Arhiva Adevărul

Tribunalul Neamţ a pronunţat în acest dosar o primă sentinţă luna trecută, la trei ani distanţă de la altercaţia căreia i-a căzut victimă o femeie de 80 de ani la momentul comiterii infracţiunii, 25 februarie 2020. Ion Paleu a fost condamnat la 5 ani de puşcărie, pentru că şi-a lovit cumnata cu lopata în cap.

„Condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani de închisoare. Interzice dreptul de a comunica cu persoana vătămată şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 5 metri; dreptul de a se apropia de locuinţa sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale, la o distanţă mai mică de 5 metri“, se arată în sentinţa Tribunalului Neamţ.

Acuzatul trebuie să achite despăgubiri care depăşesc 50.000 de lei, partea cea mai mare, 35.000 de lei, reprezentând daune către rudă. S-a mai dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii în Sistemul de Date Genetice Judiciare. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bacău.

Între familiile făptaşului şi a victimei relaţiile sunt încordate de peste 20 de ani, totul pornind de la o suprafaţă lăsată moştenire de părinţi. Pe 25 februarie 2020, pe un imaş al octogenarei cei doi au avut o dispută verbală, iar Ioan Paleu şi-a lovit cumnata cu lopata în cap, provocându-i un traumatism cranio-cerebral şi fractură craniană cu înfundare.

Medicii legişti au concluzionat că, pentru vindecarea bătrânei, au fost necasare 60-70 de zile de îngrijiri medicale. În timpul cercetărilor, octogenarul nu a recunoscut săvârşirea tentativei de omor, dar probele l-au incriminat. La un moment dat a fost de acord cu efectuarea unui test la poligraf, dar a revenit asupra deciziei. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”