Mila lui Cuza: a cruţat un lăutar, dar l-a pedepsit să cânte toată viaţa la o scripcă fără două coarde
0Un lăutar din Ruginoasa, care a îndrăznit să cânte mai frumos decât fanfara militară, a fost la un pas să-şi piardă două degete, la porunca domnitorului Alexandru Ioan Cuza. La început de secol XX, păţania lui Chiriac Furtună era cunoscută în toată Moldova.
O istorie povestită de cărturarul Simion Teodorescu Kirileanu în revista de folclor Şezătoarea (nr.3 din 1902) prezintă păţania unui ţigan lăutar din Ruginoasa care la o petrecere dată de Cuza a îndrăznit să cânte mai frumos decât fanfara militară.
Autorul notează că domnitorul participa deoseori la petreceri organizate la Ruginoasa, sau la Banca, între dealurile Fălciului (sudul judeţului Vaslui).
„El avea la Banca, un neam: Lambrino. Aici făcea Cuza multe petrecanii înăduşite, unumai între-ai lui, şi rar făcea petreceri cu tămbălău mare“, aminteşte Simion T. Kirileanu.
O istorie auzită de acesta de la mai mulţi locuitori din comuna Zorleni, fostul judeţ Tutova (actual Vaslui şi Galaţi) spune că la una din aceste petreceri cu muzică militărească, ţinută la Ruginoasa sau Banca, a venit lume multă, iar Cuza Vodă era împreună cu Doamna Elena:
„Tocmai când era petrecania în toiul ei, nu ştiu cum de-a putut răsbate Chiriac Furtună, scripcari din Ruginoasa, ţinutul Suceava – moşiea lui Cuza – şi unde n-a început, măi, tată, să cânte ţiganul nişte cântece ca acelea, mândre şi cu potriveală, de toţi au rămas cu ochii holbaţi la ţigan şi cu minţile duse, de cântece, pe alte lumi desfătătoare“.
Iscusinţa şi meşteşugul lăutarului au stârnit admiraţie, iar mesenii începuseră să-l laude, să închine pahare de băutură în cinstea lui. În plus, Chiriac Furtună primea tot mai mult bacşiş, după cum povesteşte Simion T. Kirileanu. Acest lucru l-a supărat însă pe şeful muzicii milităreşti, iar acesta s-a plâns lui Cuza de „obrăznicia şi mojicia ţiganului“.
„Şi nu-ş cum a fi gândit şi potrivit Cuza Vodă, că a dat poruncă ca să-i tae îndată mare două degete de la mâna stângă şi cele mai de trebuinţă în meşteşugul scripcei. Ţiganul când a auzit de una ca asta, a prins a se văicăra: vai de el şi de el, că ce-ar să se facă fără de degete, fără scripcă; asta-i mama şi tata lui, asta-i pânea lui şi asta-i inima lui“, povesteşte cărturarul şi folcloristul Simion Teodorescu Kirileanu.
Chiriac a scăpat doar cu scripca ciuntită
Înduplecat de rugăminţile lăutarului şi ale invitaţilor care erau încântaţi de recitalul lui Chiriac Furtună, Cuza Vodă s-a înmuiat, dar a înlocuit pedeapsa cu o alta: „A poruncit să-i aducă scripca ţiganului şi Vodă singur a rupt două strune (sol şi mi) şi i-a hotărât că în viaţa lui să cânte numai din două strune şi cu scripca făcută de dânsul singur. Tot aşa şi arcuşul, iar dacă l-a zăpsi că a încălcat poronca, să-i tae amândouă mânile, nu două degete, cum hotărâse de’ntăi“.
Lăutarul Chiriac Furtună a căzut în genunchi pentru mila domnească, iar de atunci se spunea că umbla prin toată Moldova cu scripca fără două coarde. Autorul articolului susţine că a avut chiar ocazia să-l întâlnească în vara anului 1901. Pentru ca povestea să fie cât mai autentică, el îi face şi descrierea lăutarului.
„Cu scripca cu două strune făcută de mâna lui, galbănă de vremuri, şi parcă arătând vieaţa-i sărăcăcioasă ce-o duce, cu arcuşul făcut dintr-un băţ încovoiet – parcă de bătrâneaţă – şi legat de-un capăt şi de altul cu fire de păr de cal. Cânta mereu din scripcă, chiar mergând pe drum, de aceia-i urmărit de o droae de copii, care-l ascultă şi fac haz de el“, spune Simion T. Kirileanu.
Lăutarul devenise cunoscut în Moldova, iar oamenii îl cunoşteau peste tot, după muzică, dar mai ales după povestea cu Vodă:
„Când îl aud oamenii cântând, de departe îl cunosc şi dau de ştire din unul în altul:
- Chiriac Furtună, o venit Chiriac iară!“
Repertorul său era divers: „cântece de inimă albastră, care-i potrivit cu soarta lui pribeagă, de jele, care parcă-i plânge sărăcia lui şi cântece de joc, parcă arătând că a fost şi el odată, în vreme lui, tânăr şi de lume“.