Luna responsabilităţii pe munte, dar nu și pentru turiștii din Ceahlău. Salvamont: „Apar multe de ce-uri în comportamentul lor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamont România a făcut public raportul de activitate din august 2023. August a fost declarată „Luna responsabilităţii pe munte“, dar unii teribilişti au ignorat norme minime de comportament.

Acțiune de salvare pe Ceahlău FOTO Salvamont Neamț

La nivel naţional, salvamontiştii de la cele 42 de structuri judeţene sau locale au avut 576 de acţiuni de salvare şi acordare a primului-ajutor, cu nouă mai multe decât în august 2022, în care au fost salvate 751 de persoane (dintre care 180 au fost predate SMURD sau Ambulanţă, iar 36 au fost preluate de elicopterul SMURD), iar 14 au decedat, cu două în plus faţă de anul trecut.

Salvamont Neamţ, care acţionează în Ceahlău, a avut cele mai multe intervenţii luna trecută - 78, adică 2,51 pe zi. Au fost: 25 de traumatisme grave predate structurilor medicale de urgenţă, 17 persoane rătăcite găsite şi evacuate în operaţiuni nocturne.

În plus, oamenii muntelui au intervenit pentru salvarea a 20 de turişti inconştienţi, care au rămas blocaţi între pereţii stâncilor. Ei s-au aventurat în canioane sau în zone de risc maxim, după ce au părăsit traseele marcate.

Dincolo de aceste cifre statistice, activitatea salvamontiştilor din Ceahlău s-a mai concretizat în acordarea de ajutor medical pentru 67 de persoane, la bazele din staţiunea Durău şi cabana Dochia, fiind turiști care suferiseră leziuni minore.

La nivel naţional, Salvamont România a declarat august ca fiind „Luna responsabilităţii pe munte“, dar nu a fost aşa în majoritatea munţilor din ţară, la fel stând lucrurile şi pe Ceahlău.

Turişti iresponsabili s-au aventurat spre înălţimi fără a avea echipament adecvat, nu au respectat marcajele de pe poteci ori s-au aventurat noaptea pe trasee, pe unii dintre ei costându-i acest lucru.

„Cu fiecare zi a acestui sezon ireal de aglomerat şi marcat de un număr foarte mare de operaţiuni de salvare, apar, pe lângă provocările legate de profesia noastră şi multe semne de întrebare. Multe «de ce-uri?», care vizează comportamentul vostru, dispariţia instinctului de conservare, lipsa oricăror cunoştinţe sau experienţe montane“, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Un caz care putea avea urmări grave din cauza inconştienţei s-a petrecut în Ceahlău pe 23 august 2023. Pe la prânz s-a anunţat că 18 copii din Bacău, care erau însoţiţi de un adult („pseudoghid“, i-au spus salvamontiştii), s-au rătăcit într-un canion din zona Jgheabul Cascadei. Au ajuns în acel loc extrem de periculos după ce au părăsit traseul marcat Lutul Roşu.

Anterior, în 11 august 2023, Salvamont Neamţ a avut o misiune nocturnă cu grad mare de risc. La ora 21.30, patru persoane, între care şi un copil de 6 ani, au rămas blocate în zona cascadei Duruitoarea. Aleseseră pentru a coborî de la cabana Dochia cel mai greu traseu al muntelui, fiind descoperiţi într-un sector al potecii alpine unde sunt montate lanţuri.

Turiști rătăciți, recuperați la timp FOTO Salvamont Neamț

„Nu aveau surse de lumină adecvate şi purtau încălţăminte nepotrivită pentru terenul umed şi stâncos. Membrii echipei de salvare au coborât fiecare persoană în coardă, asigurându-se că fiecare pas al operaţiunii a fost efectuat în siguranţă. Operaţiunea a durat până la ora 1.40, când grupul a fost adus în staţiunea Durău“, a transmis atunci Raul Papalicef.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție