Judeţul Neamţ, tărâmul icoanelor făcătoare de minuni. Minunile atribuite icoanelor de la Mănăstirile Neamţ şi Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Icoana de la Mănăstirea Bistriţa este scoasă în procesiune la hramul lăcaşului FOTO Adevărul

Mănăstirile din Neamţ adăpostesc icoane despre care tradiţia spun că săvârşesc minuni la rugăciunile credincioşilor. Icoana Maicii Domnului cu trei mâini de la Mănăstirea Neamţ şi cea a Sfintei Ana de la Bistriţa sunt între cele mai renumite din judeţ.

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini de la Mănăstirea Neamţ cunoscută sub numele Trihirusa, sau Lidianca (după ţara de origine), a fost inclusă în secolul al XIX-lea de episcopul şi cărturarul Melchisedec Ştefănescu în lista celor mai valoroase icoane făcătoare de minuni de pe teritoriul ţării noastre. Icoana a fost realizată în anul 665, în Lida, fiind o reproducere a unei alte icoane apărute în mod miraculos pe un stâlp de lemn, în anul 35. 

Cronicarii susţin că primul semn al puterii icoanei l-a primit Sfântul Ioan Damaschin, prin anii 700. Califul Damascului, Ualid, i-a tăiat mâna dreaptă, iar Ioan Damaschin a căzut în genunchi în faţa icoanei cerându-i Maicii Domnului să-l vindece, mâna lipindu-se la loc.

„În amintirea minunii, Ioan Damaschin a pus să se aşeze în josul icoanei o mână din argint, iar de atunci, aceasta a purtat denumirea de Maica Domnului cu trei mâini“, conform crestinortodox.ro.

Până să ajungă la Mănăstirea Neamţ (1415), icoana a mai stat la Biserica Mirăuţi, din Suceava (din anul 1401), an în care icoana a fost dăruita de împăratul bizantin Manuel Paleologu domnitorului Alexandru cel Bun. 

În decursul istoriei, icoana a mai făcut dovada semnelor miraculoase, aşa cum s-a întâmplat în timpul unei invazii otomane, când un turc a intrat în mănăstire şi a lovit icoana cu iataganul. 

„Hrisoavele spun că mâna turcului a paralizat pe loc, iar tăişul armei s-a făcut bucăţele. Mărturie a veridicităţii acestei întâmplări stă vârful iataganului, care a rămas înfipt, până astăzi, în lemnul icoanei“, se spune pe site-ul crestinortodox.ro.

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini de la Mănăstirea Neamţ: 

În cele şase secole de când este depusă la Mănăstirea Neamţ, icoana Maici Domnului cu trei mâini a fost căutată de credincioşii chinuiţi de boli incurabile. De asemenea, la marile necazuri abătute asupra omenirii, au apărut mărturii că icoana lăcrimează.

Icoana Sfintei Ana, căutată pentru a împiedica divorţurile 

Odată cu icoana Maicii Domnului cu trei mâini, domnitorul Alexandru cel Bun a primit în anul 1401 şi icoana Sfintei Ana cu Maica Domnului în braţe. Aceasta a fost depusă la Mănăstirea Bistriţa, de lângă Piatra Neamţ, ctitorie a domnitorului unde este şi astăzi. 

Renumele acestei icoane este că rezolvă problemele de familie pentru care credincioşii cer ajutor. Pe lângă mărturii legate de vindecarea unor copii de boli grele, s-a dus vestea că icoana de la Bistriţa a ajutat în mod miraculos la refacerea unor relaţii familiale dificile, aflate la un pas de divorţ.

Icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistriţa (FOTO Adevărul):  

„Eram în situaţia de a mă despărţi, fiindcă soţul mă bătea în fiecare zi şi vindea lucrurile din casă pentru băutură. Am venit la sfânta icoană şi m-am rugat plângând, cu inima grea, fiindcă aveam trei copii şi nu aş fi vrut totuşi să crească fără tată. Am stat la mănăstire o zi şi, când am plecat, am rămas fără grai văzându-l la poartă pe soţul meu. Nu ştiu de unde aflase unde eram, căci eu nu-i spusesem, dar alergase într-un suflet să mă găsească, făcând autostopul la nu ştiu câte maşini şi căruţe. A inceput să plângă, mi-a spus că ceva s-a răscolit în sufletul lui şi m-a rugat să-l iert pentru toate relele pe care le făcuse“, este mărturia Elenei Baciu, o femei din Tomeşti, judeţul Iaşi, consemnată de portalul crestinortodox.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, pe teritoriul judeţului Neamţ mai sunt şi alte icoane făcătoare de minuni:

- Icoana Sfintei Marii de la Trifeşti (stârpeşte hoţia)

- Icoana de la Mănăstirea Giurgeni (vindecă surdo-muţii) 

- Icoana Sfintei Fecioare de la Mănăstirea Bisericani (vindecă bolnavii de tuberculoză)

- Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaiţa (izbăvitoarea de secetă)

- Icoana Sfintei Ana cu Prunca de la Mănăstirea Almaş (vindecări ale bolnavilor de cancer)

- Icoana Maicii Domnului Cipriota de la Mănăstirea Secu 

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu