Judeţul Neamţ, ocolit de turiştii care vor să practice sporturile de iarnă. Care este starea pârtiilor de schi în acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi este considerat o atracţie turistică, judeţul Neamţ nu reprezintă o destinaţie pentru cei care practică sporturile de iarnă. Singurele două pârtii amenajate în judeţ sunt prea puţin pentru interesul turiştilor din ţară care aleg destinaţii din judeţele învecinate.

Judeţul Neamţ nu intră nici în acest an în preferinţele turiştilor iubitori ai sporturilor de iarnă. Cauza o reprezintă infrastructura insuficient dezvoltată, singurele două pârtii de schi fiind departe de pretenţiile cunoscătorilor. 

Pârtia Cozla inaugurată în iarna 2007-2008, este situată în Piatra Neamţ, şi ar fi  trebuit să constitue un pol de atracţie în condiţiile în care amenajarea beneficiază de instalaţii de nocturnă, de telescaun, iar accesul se face cu ajutorul telegondolei. Numai că, în istoria ultimilor ani, de prea puţine ori au fost sezoane cu zăpadă suficientă pentru a se putea aşeza un strat suficient de zăpadă pentru o pistă de calitate. 

„Pentru pârtia de la Piatra Neamţ este şi problema lipsei unui punct de ajutor la bază, condiţie impusă pentru omologare. Noi colaborăm cu cei de la primărie pentru a asigura cu personal intervenţiile în caz de accidente, dar activitatea de acolo încă nu a început, pârtia nu este încă practicabilă”, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Pârtia de schi Cozla este de dificultate medie, având o lungime de 965 de metri, cu o înclinare medie a pârtiei de 27% şi o diferenţă de nivel de 260 de metri. 

Pârtia Cozla din Piatra Neamţ FOTO: cniptpiatraneamt.ro

Cea de-a doua pârtie din Neamţ, de mai mici dimensiuni, este situată în staţiunea Durău. Dotată cu teleschi, tunuri de zăpadă artificială, instalaţie nocturnă, pârtia este singura din judeţ omologată de către Autoritatea Naţională pentru Turism. Are o lungime de 450 de metri, însă există posibilităţi de extindere până la 2.000 de metri. 

La bază există şi un punct de prim ajutor încălzit, pentru ca în cazul în care va exista vreo problemă, pacientul să nu îngheţe până ajunge ambulanţa de la Bicaz.

Turiştii care caută destinaţii pentru schiat găsesc în schimb, în jurul judeţului Neamţ, o multitudine de variante. Astfel, în judeţul Hargita există nu mai puţin de 30 de pârtii amenajate: la Harghita- Băi sunt 7 pârtii, la Mădăraş sunt 6, iar la Borsec sunt 3 pârtii. Alte destinaţii în Harghita pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt la Topliţa (două pârtii), Ciumani (3), Băile Sărate Praid (2), Băile Tuşnad (2),  Piricica (1), Havas Bucsin (1), Izvorul Mureşului (1), Valea Rece (1) şi Băile Homorod (1).

 „Se spune despre Neamţ că este un judeţ turistic, însă nici pe departe nu ne comparăm cu Harghita, nici cu Suceava, şi nici chiar cu Bacăul, unde există o pârtie cu o lungime de 2 kilometri”, a mai precizat şeful Salvamont Neamţ.

Judeţul Neamţ nu poate concura nici cu Suceava, vecinii de la nord având o infrastructură mult superioară din punct de vedere al ofertei pentru cei care vor să practice sporturile de iarnă. Astfel, staţiunea Vatra Dornei oferă patru pârtii, Măgura Cârlibaba - două, iar Gura Hunmorului şi Mălini sunt alte destinaţii pentru cei care vor să schieze. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”