Cine sunt ţuţuienii pomeniţi de Ion Creangă în „Amintiri din copilărie“. 81 de păstori le-au deschis drumul spre Neamţ

„Ţuţuienii” apar în partea a treia a „Amintirilor“ lui Creangă ca o categorie de populaţie venită din Ardeal şi stabilită într-o mahala din zona Târgu Neamţ.

În deschiderea capitolului III al Amintirilor din copilărie, Ion Creangă îşi prezintă cu mândrie originile, descriind satul Humuleşti şi împrejurimile. 

„…căci şi eu sunt om din doi oameni; şi satul Humuleşti, în care m-am trezit, nu-i un sat lăturalnic, mocnit şi lipsit de priveliştea lumii, ca alte sate; şi locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire”

Povestitorul enumeră apoi zonele învecinate satului Humuleşti, insistând pe trăsăturile definitorii ale locuitorilor („Vânătorii Neamţului, cu sămânţă de oameni de aceia care s-au hărţuit odinioară cu Sobietski, craiul polonilor” ; „mănăstirile Secul şi Neamţul, altădată fala bisericii române şi a doua vistierie a Moldovei”;  „satele Boiştea şi Ghindăoanii, care înjugă numai boi ungureşti la carele lor, unde plugurile rămân singurele pe brazdă în ţarină, cu săptămânile, prisăcile fără prisăcar, holdele fără jitar, şi nimeni nu se atinge de ele; iar oamenii din aceste sate nu ştiu ce-i judecata”. 

Marele povestitor spune apoi că la Târgu Neamţ, alături de locuitorii autohtoni, erau şi „ţuţuienii” veniţi din Transilvania. Aceştia formau aici o „mahala a ţuţuienilor”, despre care scriitorul menţionează că sunt vestiţi pentru „teascurile de făcut oloi” (regionalism pentru „ulei”). 

„Ţuţuienii, veniţi din Ardeal, care mănâncă slănină râncedă, se ţin de coada oilor, lucrează lâna şi sunt vestiţi pentru teascurile de făcut oloi”

81 de păstori au deschis drumul ţuţuienilor în Neamţ  

Muzeograful Gheorghe Radu, de la Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, a cercetat documentele timpului şi a aflat că între anii 1813-1822 au plecat din Săliştea Sibiului un număr de 20 de familii de ţuţuieni (oieri), însumând 81 de persoane. 

„Dintre acestea, 14 familii s-au aşezat la Târgu Neamţ, întemeind numita <mahala>, iar celelalte în câteva sate vecine (Humuleşti, Topoliţa, Ceahlău). Porecla <ţuţuian> li s-a dat din cauza portului lor, La fel, există poreclele şi numirile mocan, bârsan, date altor păstori români din Transilvania”, spune profesorul Gheorghe Radu, fost şef al Direcţiei judeţene a Arhivelor Naţionale Neamţ în lucrarea sa „Contribuţii la istoria judeţului Neamţ” (vol. II Editura Cetatea Doamnei, 2009).

Legat de portul acestei categorii de populaţie venită din Transilvania, documentele studiate arată că acesta era specific pentru cei mai mulţi dintre ţuţuieni:

„Din cele 20 de familii, 14 purtau haine ţuţuieneşti, 4 haine mocăneşti şi 2 haine moldoveneşti. Strămutaţii şi-au păstrat, deci, portu şi, desigur, unele obiceiuri şi tradiţii. Aşadar, portul din această parte a vechiului ţinut Neamţ trebuie sutdiat comparative cu cel din Săliştea Sibiului, fiindcă vor fi fost, desigur, unele interferenţe”

Numele purtate de ţuţuienii evocaţi de Creangă în Amintiri erau frumoase şi expresive: Bucur Roşu, Ion Sava, Ion şi Bucur Mocanu, Ştefan Sândru (Sandre sau Şandru), Lazăr Băncilă, Dan şi Ion Chiper, Miron Jătul, Neculai şi Ştefan Boia, Dumitru Herţa, Dumitru Marcu, Gheorghe Niţă, Ion Oprea, Petre Mosoară, Dumitru şi Neculai Martin, Petru Carată şi Toma Niţă.     

Roata ţuţuienească la care a tors şi Creangă

Influenţele pe care această populaţie stabilită în zona Târgu Neamţ a avut-o asupra localnicilor este evidenţiată în Amintirile din copilărie.

„Ion Creangă vorbeşte de roata de tors lână şi de teascurile de făcut oloi. El spune că a tors, copil fiind, la această roată şi că ea dădea un randament sporit faţă de arhaica, dar pitoreasca furcă prinsă în brâu. Deci roata era o unealtă perfecţionată, pe care au adoptat-o şi localnicii. Dintr-un document din 1855 – deci oarecum contemporan cu copilăria povestitorului humuleştean – aflăm că unealta aceasta se numea <roata ţuţuienească>. Faptul este explicabil. Ţuţuienii veneau dintr-o zonă textilă renumită, unde instalaţiile industriale casnice aveau un trecut multisecular ăi erau mult perfecţionate. Tot de aici, ţuţuienii au adus la Târgu Neamţ şi teascul de făcut oloi, superior celui local, prin randament”

Pe lângă aceste influenţe, Gheorghe Radu spune că ţuţuienii au contribuit mult la intensificarea păstoritului în zona de nord a judeţului Neamţ. 

„La 22 mai 1832, ţuţuianul N. Boia a închiriat cu 2000 de lei <mutarea> (locul de păşune, n.a.) din muntele Bărnariu, pe timpul <de la suitul oilor până la coborâtul lor. La aceeaşi dată, alt ţuţuian Ion Chipariu – poate un Cipariu! – a <cumpărat>, adică a închiriat, de la N. Balş, vechiul proprietar al moşiei Broşteni, <mutarea> din muntele Căboi, <cu 1000 de lei şi zece vedre de brânză bună, tomnatică, făcută în plăcere, însă în burdujele>”