Bătrâni salvaţi din flăcări de un pompier din Neamț care și-a riscat viața la limită

0
Publicat:

Un incendiu izbucnit noaptea trecută putea avea urmări tragice, dar ele au fost evitate de un pompier din Neamţ aflat în timpul liber, doi bătrâni fiind salvaţi din flăcări. Pompierul și-a riscat viața pentru a evita şi explozia unei butelii de aragaz.

Ion Asofroniei (cu geacă și pantalon de camuflaj), alături de colegi FOTO ISU Neamț

Alarma la Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă „Petrodava“ s-a dat luni seară aseară, în jurul orei 20,00, prin apel la 112, când pompierii au fost chemaţi să stingă un incendiu de mari proporţii izbucnit la o locuinţă situată în localitatea Hoiseşti, comuna Mărgineni.

La sosirea cadrelor ISU flăcările se manifestau generalizat la o anexă gospodărească lipită de o casă şi la acoperişul locuinţei. Pompierii aveau să constate că la intervenţie erau deja prezenţi doi colegi, care erau în timpul liber şi că proprietarii fuseseră salvaţi din flăcări de unul dintrei ei.

„Apelul la 112 a fost efectuat de colegul nostru, plutonier adjutant Ioan Asofroniei Ioan, care locuieşte la două case distanţă de locul în care s-a produs incendiul. Tot el a fost cel care i-a evacuat din interiorul locuinţei pe proprietari, un bărbat de 67 de ani şi o femeie de 64 de ani“, a declarat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Adjutantul, după ce s-a asigurat că cei doi batrâni salvați din flăcări nu mai sunt în pericol, şi-a riscat viaţa, intrând iar în casa cuprinsă de flăcări. A căutat locul unde era amplasată o butelie şi a scos-o din interiorul locuinţei, pentru a evita producerea unei explozii.

„Şi pentru că meseria de pompier este un stil de viaţă, soldatul Răzvan Drăgan, aflat în timpul liber, s-a alăturat colegilor şi a intervenit pentru stingere. Cei doi sunt colegi de tură la Detaşamentul Piatra Neamţ. Ioan este pompier şi paramedic de 16 ani, iar Răzvan este de pompier de jumătate de an“, a mai transmis ISU.

Flăcările au provocat mari daune

Incendiul a fost stins în cele din urmă, dar pagubele sunt extrem de mari. Au ars anexa şi acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 105 metri pătraţi, plus bunuri din interiorul acestora. Cadrele de la ISU Neamţ au stabilit că incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!