Alarmele au sunat încontinuu la ISU. Case distruse de flăcări şi incendii de vegetaţie, în județul Neamț

0
Publicat:

Mai multe case au fost distruse de flăcări şi câteva incendii s-au produs în localităţi din judeţul Neamț, motiv pentru care alarmele au sunat încontinuu la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. Pompierii nemțeni au intervenit pentru limitarea pagubelor.

Două case au fost avariate de flăcări, la Doljești FOTO ISI Neamț

Ziua de 24 martie a fost nefastă pentru câţiva nemţeni, care au avut de suferit din cauza unor incidente nedorite, dar în unele cazuri se poate vorbi şi despre neglijenţa lor. Au făcut curăţenie prin curţi şi grădini, au dat foc la deşeuri, iar vântul a făcut „restul“, casele fiind distruse de flăcări.

Cel mai grav incendiu a avut loc în comuna Doljeşti, acolo unde au ars două case, pompierii fiind solicitaţi să intervină, prin apel la numărul de urgenţă 112, la ora 14.00. Când au ajuns la locul indicat, flăcările cuprinseseră podul şi acoperişul a două case şi o cameră a uneia dintre acestea.

„Au ars acoperişurile pe o suprafaţă de 50 mp şi 100 mp, plus bunuri depozitate în interiorul unei camere. Proprietarul, un bărbat de 57 de ani a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, fiind transportat la spital. Cauza probabilă de producere a fost focul deschis în spaţii deschise“, a transmis ISU Neamţ.

Altă intervenţie a avut loc la Săbăoani, în jurul orei 12.16. Incendiul se manifesta generalizat în pod şi la acoperiş, cu posibilitatea propagării la întreaga locuinţă şi la două anexe. Pagubele înregistrate au fost destul de consistente, cadrele ISU concluzionând că flăcările au fost provocate intenţionat.

În aceeaşi zi, dar la ora 14.00, pompierii care au stins incendiul de la Săbăoani au fost redirecţionaţi la unul care izbucnise la o hală de pe platforma Combinatului Arcelor Mittal din Roman. Scânteile produse de un aparat electric de tăiere au fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Tot de la deşeurile cărora li s-au dat foc, o femeie din Pipirig a suferit pagube. Locuinţa a fost cuprinsă de flăcări după ce scânteile luate de vânt au ajuns în pod. Pompierii au mai intervenit la un incendiu de vegetaţie din comuna Pângaraţi, iar la Târgu Neamţ, o casă a luat foc din cauza unui scurtcircuit electric.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”