Un orădean a ajuns cu maşina în stâlp, din cauza unui şofer care nu a cedat trecerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer orădean în vârstă de 35 de ani a ajuns cu maşina într-un stâlp electric de pe Şoseaua Borşului, după ce a încercat să evite coliziunea cu o autoutilitară care încălcase linia continuă. Pasagera sa, o femeie de aceeaşi vârstă, a fost transportată la spital, cu răni care au necesitat investigaţii de specialitate.

Potrivit informaţiilor transmise de către Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, joi dimineaţă, în jurul orei 08.00, pe Şoseaua Borşului din Oradea, un şofer în vârstă de 50 de ani, din localitatea bihoreană Toboliu, în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în şudeţul Bihor, la ieşirea din curtea unui imobil, nu a acordat prioritate de trecere autovehiculelor, încălcând linia continuă care separă cele două sensuri de circulaţie. „Astfel, un orădean în vârstă de 35 de ani, care conducea un autoturism, înspre localitatea Sântion, a fost pus în ipostaza de a vira brusc spre stânga, pentru a evita o eventuală coliziune cu acesta. În urma virajului, autoturismul a pătruns pe contrasens şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp electric", a spus Alina Dinu.

La spital

În urma accidentului rutier, o pasageră în vârstă de 35 de ani, din autoturism, a suferit leziuni uşoare, fiind transportată la spital pentru efectuarea unor investigații de specialitate.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”