Ioan Oltean, fostul vicepreşedinte al PDL, pus sub învinuire pentru fapte de corupţie de procurorii DNA Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Oltean a fost sub invinuire pentru fapte de coruptie-sursa foto digi24 oradea

Ioan Oltean, fostul vicepreşedinte şi secretar general al PDL, a ajuns, în această dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea. A fost citat de procurori şi i s-a adus la cunoştinţă că a fost pus sub învinuire pentru fapte de corupţie.

Ioan Oltean a fost pus sub învinuire pentru fapte de corupţie. El nu a stat mult în faţa procurorilor şi a fost însoţit de avocatul Bogdan Bodea. Anchetatorii susţin că învinuirea lui Oltean nu are legătură cu dosarul baronului Alexandru Kiss, cel care a fost pus sub control judiciar de magistraţiii Tribunalului Bihor.

Ioan Oltean este un personaj puţin mai discret, care însă mai are o influenţă deloc de neglijat în Bistriţa-Năsăud. Aceasta s-a diminuat în ultimii ani, lovitura de graţie fiind „legea migraţiei”, care l-a lăsat pe liderul democrat-liberalilor fără 9 dintre primari.

Deputatul s-a născut în 1953 în localitatea clujeană Valea Unguraşului şi a ajuns în Bistriţa-Năsăud după ce a fost repartizat ca învăţător la o şcoală din municipiu. Timp de 12 ani a „dictat” din spatele catedrei, urmând ca după Revoluţie să intre în politică. Este deputat din 1990 şi din 1994 conduce cu o mână de fier organizaţia judeţeană a PDL.

Nici averea pe care a strâns-o Ioan Oltean în decursul anilor nu este de neglijat. Oficial, acesta are 4 terenuri, suprafaţa acestora variind între 500 şi 3000 de metri pătraţi. Unul dintre ele este situat în Bistriţa, în timp ce celelelalte sunt în Voluntari, Afumaţi şi Tunari.

Deputatul deţine şi acţiuni la Teraplast în valoare de 264.000 de lei. La acestea se adaugă şi trei apartamente, unul în Bistriţa şi două în Bucureşti şi o casă în Bistriţa, achiziţionate în timp. Ultima investiţie a fost o casă în Bistriţa, cumpărată în 2005, în timp ce prima investiţie, constând într-un apartament situat tot în municipiu a fost făcută în 1992.

Ioan Oltean a terminat în 1986 Facultatea de Drept a Universităţii Babeş Bolyai şi potrivit CV-ului nu mai are în palmares niciun masterat sau vreo altă specializare.

Vă mai recomandăm:

Deputatul Ioan Oltean i-a cerut abuziv şefului Poliţiei Bistriţa-Năsăud să afle cine îl înjură pe Internet. Poliţia s-a executat: „duşmanul” era angajat la SRI

Baronii din Bistriţa-Năsăud „urmăriţi” de lege

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată