Deputatul Ioan Oltean i-a cerut abuziv şefului Poliţiei Bistriţa-Năsăud să afle cine îl înjură pe Internet. Poliţia s-a executat: „duşmanul” era angajat la SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit procurorilor DNA, la serviciile fostului şef al Poliţiei bistriţene, comisarul-şef Ioan Ovidiu Mureşan a apelat inclusiv deputatul Ioan Oltean. Acesta ar fi vrut să afle cine îl calomniază în diverse comentarii postate la articole din presa locală. Deşi oficial Mureşan i-a respins cererea deputatului, acesta i-a comunicat IP-ul de pe care s-au postat comentariile. Acesta aparţinea unui angajat al SRI.

În toamna acestui an, deputatul Ioan Oltean a apelat la inspectorul şef Ioan Ovidiu Mureşan pentru a afla cine postează comentarii calomnioase la adresa sa la articolele din presa locală.

„La data de 08.08 2014, inspectorul şef Mureşan Ioan Ovidiu a discutat, în biroul spu, cu deputatul (…). Acesta din urmă formulase o petiţie către Poliţia Municipiului Bistriţa, prin care solicitase identificarea persoanei care a postat pe Internet un comentariu negativ la adresa deputatului. Din conţinutul discuţiilor purtate la data respectivă, rezultă că Poliţia Municipiului Bistriţa îi răspunsese oficial deputatului (…) că nu poate pune la dispoziţie datele solicitate, întrucât sunt date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii nr. 677/2001, acestea putând fi puse doar la dispoziţia instanţei, la cererea unui judecător. Cu toate acestea Mureşan Ioan Ovidiu i-a comunicat verbal deputatului faptul că IP-ul calculatorului folosit pentru postarea comentariului aparţine numitului (…), angajat al (…) Bistriţa-Năsăud”, precizează procurorii DNA.

Surse Adevărul spun că persoana care a postat comentariile respective este un angajat al SRI Bistriţa-Năsăud.

Procurorii mai spun că fostul şef al Poliţiei bistriţene şi-a minţit subordonaţii, spunându-le că nu îşi dă seama cum a reuşit deputatul Ioan Oltean să intre în posesia IP-ului respectiv, sugerând că alţi poliţişti ar fi vinovaţi de comunicarea datelor confidenţiale.

Şeful IPJ BN, Ioan Ovidiu Mureşan, alături de şeful Poliţiei Rutiere Roberto Hasnăş şi de şeful Poliţiei Năsăud, Leon Cloşcă sunt arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de abuz în serviciu.

La intervenţia unor oameni de afaceri, cei trei măsluiau accidente rutiere inclusiv cu victime, favorizau anumiţi inculpaţi din dosare penale, îşi obligau subordonaţii să treacă cu vederea nereguli şi chiar să sancţioneze nevinovaţi. În schimbul acestor „servicii”, cei trei au primit diverse cadouri de la oameni de afaceri, printre care o puşcă de vânătoare în valoare de 17.000 de euro, o maşină de teren, butoaie cu bere sau materiale de construcţii. Mai multe despre acest subiect puteţi citi aici.

„M-am întâlnit cu domnul Mureşan pentru că voiam să aflu care e stadiul cererii depusă de mine, pentru că voiam să acţionez în instanţă persoana care m-a calomniat. M-am întâlnit cu persoana respectivă şi mi-a explicat că nu este cel care a scris acele comentarii. Am vorbit şi ne-am dat mâna. Atâta tot”, a declarat pentru Digi24, deputatul Ioan Oltean.


Vă mai recomandăm:

Accident rutier în urma căruia o fetiţă a ajuns în comă la spital, muşamalizat de capii poliţiei bistriţene

Judecătorii Tribunalului Cluj au decis că trei şefi din Poliţia bistriţeană vor ajunge după gratii pentru 30 de zile. Printre neregulile surprinse de procurorii DNA se numără şi ascunderea unui accident în urma căruia victimă a fost o fetiţă, care a ajuns la spital în stare gravă.

Ce firme din judeţ şi-au cumpărat protecţia capilor poliţiei bistriţene cu materiale de construcţii, bere sau diverse lucrări

Traian Larionesi nu este singurul afacerist care şi-a cumpărat protecţia capilor poliţiei bistriţene. Potrivit procurorilor DNA această practică era una destul de comună, oamenii de afaceri din judeţ plătind pentru „evaporarea” ilegalităţilor cu materiale de construcţii, lucrări, bere sau maşini.


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite