Au pornit de la catedră şi din alimentaţie publică şi au ajuns să tragă sforile în Bistriţa-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două personaje încă trag sforile în Bistriţa-Năsăud. Este vorba despre Radu Moldovan (PSD), care din 2012 este oficial conducătorul judeţului şi Ioan Oltean (PDL), parlamentar de câteva decenii, a cărui influenţă nu este ignorată nici de cei din tabăra adversă. Dacă Ioan Oltean a pornit de la catedră, fiind învăţător, Radu Moldovan a pornit din industria alimentară, fiind şef de sală la un restaurant.

Nimic nu mişcă în Bistriţa-Năsăud fără ştirea şi consimţământul preşedintelui de Consiliu Judeţean Radu Moldovan, care pare să aplice strategia din PSD şi în administraţie.

Cei care sunt alături de PSD şi de Radu Moldovan sunt recompensaţi cu alocarea de fonduri importante, în timp ce cei din tabăra adversă sunt pedepsiţi prin aceeaşi metodă dacă nu colaborează . Aşa se face că profitând de legea migraţiei, 9 primari ai PDL au părăsit partidul pentru a se alătura PSD-ul, iar rezultatele acestor mişcări se vor vedea şi la următoarea alocare de fonduri.

De unde a pornit însă Radu Moldovan? Ei bine, mai marele judeţului s-a născut în Chintelnic, un sătuc din Bistriţa-Năsăud şi a început modest, ca şef de sală la două restaurante din Bistriţa. A preluat filiala bistriţeană a PSD în 2003 şi s-a ales cu două mandate de deputat şi cu unul de preşedinte al Consiliului Judeţean în 2012.

Actualul preşedinte de Consiliu Judeţean a pornit de la un apartament de 63 de metri pătraţi achiziţionat în 1993, iar averea sa a crescut în ultimii ani mai ceva ca Făt Frumos. Acesta deţine o casă evaluată la 300.000 de euro şi o cabană în satul Colibiţa, evaluată şi ea la 100.000 de euro. La acestea se mai adaugă 6 terenuri în Bistriţa şi respectiv în Colibiţa. Asta în condiţiile în care singurul venit al fostului deputat este salariul de la Consiliul Judeţean.

Ioan Oltean este un personaj niţel mai discret, care însă mai are o influenţă deloc de neglijat în Bistriţa-Năsăud. Aceasta s-a diminuat în ultimii ani, lovitura de graţie fiind „legea migraţiei”, care l-a lăsat pe liderul democrat-liberalilor fără 9 dintre primari.

Deputatul s-a născut în 1953 în localitatea clujeană Valea Unguraşului şi a ajuns în Bistriţa-Năsăud după ce a fost repartizat ca învăţător la o şcoală din municipiu. Timp de 12 ani a „dictat” din spatele catedrei, urmând ca după Revoluţie să intre în politică. Este deputat din 1990 şi din 1994 conduce cu o mână de fier organizaţia judeţeană a PDL.

Nici averea pe care a strâns-o Ioan Oltean în decursul anilor nu este de neglijat. Oficial, acesta are 4 terenuri, suprafaţa acestora variind între 500 şi 3000 de metri pătraţi. Unul dintre ele este situat în Bistriţa, în timp ce celelelalte sunt în Voluntari, Afumaţi şi Tunari.

Deputatul deţine şi acţiuni la Teraplast în valoare de 264.000 de lei. La acestea se adaugă şi trei apartamente, unul în Bistriţa şi două în Bucureşti şi o casă în Bistriţa, achiziţionate în timp. Ultima investiţie a fost o casă în Bistriţa, cumpărată în 2005, în timp ce prima investiţie, constând într-un apartament situat tot în municipiu a fost făcută în 1992.

Atât Ioan Oltean cât şi Radu Moldovan au studii superioare. Radu Moldovan a terminat în 2003 Facultatea de Management din cadrul Universităţii „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca, la care a adăugat două masterate în management politic şi management educaţional în cultura de securitate naţională, obţinute la Şcoala de Studii Academice Postuniversitare „O. Şincai” Bucureşti şi respectiv la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu” Bucureşti.

Ioan Oltean a terminat în 1986 Facultatea de Drept a Universităţii Babeş Bolyai şi potrivit CV-ului nu mai are în palmares niciun masterat sau vreo altă specializare.


Vă mai recomandăm:


Toate vilele baronilor din România. Preşedintele de Consiliu Judeţean BN, Radu Moldovan, casă de 300.000 de euro şi cabană de 100.000 de euro

Cum a „lovit” justiţia în rândul aleşilor din Bistriţa-Năsăud


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite