Ce ascund tunelurile militare construite de Iancu de Hunedoara. Catacombele legendare se întind pe zeci de kilometri
0Legenda spune că în timpul luptelor cu turcii, în jurul anului 1444, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi regent al Ungariei, a săpat două tuneluri în scop militar. Acestea ar fi legat Cetatea Şiria din judeţul Arad cu Timişoara, pe o distanţă de 58 de kilometri, şi cu Aradul, pe o lungime de 28 de kilometri.
Localnicii din Şiria sunt împărţiţi când vine vorba despre existenţa acestor tuneluri. Unii cred că au existat şi că dacă s-ar face cercetări ar fi descoperite, în timp ce alţii spun că este un mit.
Horia Ungureanu, unul dintre oamenii care au copilărit în Şiria spune că în anii 1950-1960 a văzut intrarea cu boltă a unui tunel prăbuşit, însă crede că acesta ducea spre localitate. „Eu am copilărit în Şiria şi îmi aduc aminte că existau două sau trei locuri care puteau fi tunele. Unul dintre acestea era prăbuşit. Nu am intrat niciodată să văd până unde duce, dar cred că făcea legătura cu satul”, ne povesteşte Horia Ungureanu.
Pe de altă parte, Valentin Bot, primarul comunei Şiria, spune că el nu crede în existenţa acestor tuneluri care să lege localitatea de municipiile Arad şi Timişoara.
Ruinele Cetăţii Şiria
„Când eram copil şi mă jucam la cetate ştiu că erau nişte gropi. Cel mai probabil erau săpate pentru anumite scopuri, dar nicidecum să facă legătura cu Aradul sau cu Timişoara. Dacă acestea ar fi existat ar fi trebuit ca cineva să aibă grijă de ele, dare eu unul nu cred în această poveste”, ne spune Valentin Bot.
Acesta spune că a auzit şi varianta conform căreia Cetatea Şiriei ar fi legată prin tunele cu alte două cetăţi din zonă: Cetatea Ineului şi Cetatea Şoimoş.
„Am auzit şi despre acestă variantă, dar nu cred că e plauzibilă”, mai spune primarul Valentin Bot.
Cetatea Şiriei datează din secolul al XIII-lea şi a fost reşedinţa lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin şi a familiei Bathory.
A servit ca şi garnizoană lui Mihai Vizeazul, dar a fost ocupată, în mai multe perioade şi de turci. În anul 1784, cetatea de la Şiria a fost distrusă de habsburgi.
Vă mai recomandăm:
FOTO Misterele unor catacombe descoperite în 2007 care au pus pe jar un oraş întreg din Oltenia