Cum a trecut un oraş din România de la iluminatul public cu lămpi la electricitate. Într-un an, reţeaua a depăşit-o pe cea a Budapestei

Până la jumătatea secolului al XIX-lea, străzile din Oradea erau scufundate în beznă. Începând din 1852, primăria oraşului a dispus montarea a 25 de corpuri de iluminat în faţa primăriei şi în zonele importante din localitate.

După 1867, după cum scrie istoricul Janos Fleisz în cartea sa, „Metamorfoza unui oraş”, în Oradea s-a ridicat frecvent problema iluminatului public şi s-a înfiinţat chiar şi o comisie cu sarcina de a purta tratative cu companii care să introducă iluminatul public cu spirt aerian în Oradea.  

„La noi acestea se discută – se scria în presa orădeană a vremii  - iar problema iluminatului cu spirt aerian avansează atât de încet, încât trebuie să împărtăşim grija unui consilier orăşenesc. Acest consilier spunea că se teme dcă Săldăbagiu va avea iluminat mai repede decât Oradea”, scria ziarul, Săldăbagiu fiind un mic sat lângă oraş. 

Din 1870, administraţia locală a încheiat un contract cu compania britanică Haldenby Keyworth J.R., care a introdus un sistem centralizat de iluminare a străzilor cu lămpi cu spirt aerian. Fabrica funcţiona în sudul oraşului, iar în jurul anului 1910 producea 600.000 metri cubi de spirt aerian anual. Acesta era transportat printr-o reţea de conducte subterane de 22 km lungime, alimentând câteva mii de felinare. 

Primele tramvaie electrice din Oradea au circulat pe actuala stradă Republicii, acum pietonală

Fiecare clădire nou construită  - casă, cafenea, fabrică - era conectată la reţea, iar preţul pentru un metru cub de spirt aerian pentru iluminat era de 0,32 forinţi.

Între timp, în 1882, prima uzină electrică a început să funcţioneze la Londra iar iluminatul electric a început să se extindă. Pe continentul european, primul oraş care a trecut la iluminatul electric a fost Timişoara, pe 1 noiembrie 1884, când 731 de lămpi cu incandescenţă s-au aprins pe străzile din centru. În 1893 a urmat Satu Mare, iar în 1897 Aradul. 

În Oradea, Uzina Electrică s-a dat în folosinţă în 1903, mai devreme decât la Cluj (1906) sau la Debreţin (1908), trecându-se la o nouă etapă a iluminatului public. Vechile lămpi pe gaz au început să fie înlocuite cu altele, cu becuri electrice, montate pe suporturi prinse de pereţi sau pe stâlpi ornamentali.

Curentul electric s-a răspândit în aşa măsură încât uzina electrică a trebuit lărgită aproape imediat. Extinderea a avut loc în 1905, iar apoi şi în 1906, odată cu introducerea tramvaiului, iar apoi şi pentru noua uzină de apă şi a fabricii de gheaţă deschise în oraş. 

Bucurându-se de o mare popularitate, iluminatul electric s-a extins în oraş într-o asemenea măsură încât în 1908 reţeaua de cabluri, lungă de 1.417.363 metri, o depăşea în lungime pe cea din Budapesta.  Erau iluminate 178 dtrăzi, cu o lungime de 65 km. „Pe terenuri publice era 1906 lămpi cu incandescenţă iar în locuinţele particulare erau 41.944. „Numărul transformatoarelor a crescut la 154. Încasările totale, în 1912, erau de 868.462 coroane. Uzina electrică alimenta mai multe fabrici, noua uzină şi tramvaiele, la preţuri reduse, în timp ce iluminarrea instituţiilor publice era asigurată gratuit. 

Ultima extindere s-a făcut în 1915, când pompele uzinei de apă au început să funcţioneze cu motor electric. 

Modernizarea reţelei a continuat, iar în prezent, autorităţile locale iau în calcul introducerea aparatelor de iluminat cu led-uri, mai eficiente şi mai economice, deocamdată montate  în Piaţa Unirii, dar şi a unor aparate de iluminat alimentate cu energie solară.