Valul cinci de COVID-19 versus valul șase, la Terapie Intensivă. Ce spun medicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profilul pacientului diagnosticat cu COVID-19, care are nevoie de Terapie Intensivă, s-a schimbat în valul șase față de valul cinci, spun specialiștii. Potrivit acestora, valul șase are o agresivitate mai mică a manifestării acestei patologii, ceea ce se vede la ATI.

Secţia de ATI a spitalului mobil de la Iaşi FOTO Alina Batcu

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva“ din Iași, dr. Florin Roșu, spune că profilul pacientului diagnosticat cu COVID-19, care are nevoie de Terapie Intensivă, s-a schimbat în valul șase față de valul anterior.

Potrivit acestuia, majoritatea pacienţilor care ajung la Terapie Intensivă au peste 75 de ani. 

Valul cinci a fost unul care „nu a ținut cont de vârstă”, media celor internați la ATI fiind între 50 și 70 de ani, dar au fost și foarte mulți tineri. „Cu profilul clasic și cu afectare pulmonară gravă, fiecare caz era o luptă asiduă contracronometru cu un virus imprevizibil și agresiv”, a punctat medicul ieșean.

Comparativ, în valul șase, cei mai mulți dintre pacienții care au avut nevoie de ATI au fost cei peste 75 de ani.

Decompensarea cardiacă

În valul şase, pacientul COVID-19 admis în Terapie Intensivă are un alt profil. Cei mai mulţi sunt pacienţi cu vârste de peste 75 de ani. Sunt bolnavi cu necesar de oxigen de 10 până la 15 litri, iar cu suportul de oxigen ajung la saturaţii de peste 94 la sută. Afectarea pulmonară este minimă spre medie, cu leziuni pulmonare minore sau chiar fără acestea. Aceşti pacienţi au nevoie de monitorizare şi îngrijire în regim de Terapie Intensivă din cauza comorbidităţilor de care suferă şi care sunt decompensate de patologia COVID”, a adăugat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu.

Specialiștii au mai remarcat că dacă în valul precedent motivul pentru care era nevoie de ATI era decompensarea pulmonară, în acest val ne confruntăm cu decompensarea cardiacă. 

Majoritatea pacienţilor sunt în vârstă şi prezintă comorbidităţi precum hipertensiune, fibrilaţii atriale, infarcte vechi, diabet, obezitate şi disfuncţii renale", a adăugat dr. Florin Roșu.  

De la începutul lunii iulie şi până în prezent au fost trataţi în spitalul ieşean, în regim de Terapie Intensivă, 39 de pacienţi.

În prezent, în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi sunt internaţi opt pacienţi.

Medicul Florin Roşu a precizat că în valul cinci cei mai mulţi pacienţi de la Terapie Intensivă aveau vârsta cuprinsă între 50 şi 70 de ani, dar că ajungeau la spital în stare gravă şi mulţi tineri.

România ar putea fi lovită la toamnă de al șaptelea val COVID-19, avertizează ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în condițiile în care în prezent își face tot mai simțită prezența al șaselea val de infecții, în care varianta BA.5 a Omicron continuă să fie dominantă.  

În toamnă, e posibil să mai existe - și n-aș vrea să facem speculații, dar toată lumea menționează posibilitatea existenței unui nou val pandemic, spre sfârșitul anului, dacă una dintre tulpinile modificate care se transmite și mai ușor devine dominantă. Aceasta este ciclicitatea acestei infecții, ne-am obișnuit cu ea. Avem perioade de acalmie, perioade de transmitere susținută. Important este să nu avem cazuri grave și să oferim oamenilor asistență medicală ambulatorie și acces la antivirale în valurile pandemice”, a subliniat ministrul Sănătății.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert