Tabloul candidaţilor din Iaşi la alegerile parlamentare din decembrie 2012. Colegiul 2 Tomeşti Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Acostoaie (dreapta), necunoscutul cu care Fenechiu se luptă pentru Camera Deputaţilor Foto: Adevărul

"Adevărul" îi portretizează pe candidaţii din judeţul Iaşi care pretind un loc în Senat sau Camera Deputaţilor pe data de 9 decembrie.

Colegiul 2 Camera Deputaţilor cuprinde arealul localităţilor Tomeşti-Aroneanu-Bârnova-Ciurea-Dobrovăţ-Grajduri-Mironeasa-Miroslava-Mogoşeşti-Rediu-Scânteia-Şcheia.

Poarta de ieşire din Iaşi spre Vaslui ar avea nevoie de lărgirea infrastructurii pentru evitarea aglomeraţiei, precum şi de finalizarea adăpostului pentru animale şi a depozitului de gunoi ecologic, ambele proiecte “istorice”.

Există, de asemenea, probleme cu delimitarea teritorială între comuna Tomeşti şi municipiul Iaşi, precum şi cu infracţionalitatea generată de cele mai bogate două comunităţi de rromi din judeţ. Ca şi în multe alte zone extravilane din judeţ, care s-au transformat în cartiere de locuinţe, trebuie făcute demersuri pentru completarea reţelelor de utilităţi.

De departe, cel mai notoriu candidat din acest colegiu este actualul deputat USL, Relu Fenechiu. Politicianul în vârstă de 47 de ani, născut la Dărmăneşti, Bacău, a ajuns cunoscut la nivel naţional prin primsa numeroaselor controverse în care numele lui a apărut. A ocupat funcţia de consilier judeţean din partea PNL în intervalul 2000-2004, iar din 2004 este parlamentar de Iaşi în Camera Deputaţilor.

A căpătat notorietate în perioada Guvernului Tăriceanu, atunci când a impus la în posturi de miniştri politicieni ieşeni precum Cristian Adomniţei şi Tudor Chiuariu. În acelaşi timp, a fost cercetat în mai multe rânduri de-a lungul de către procurori pentru afacerile umflate pe care firma proprie de construcţii le-a încheiat cu mai multe instituţii publice din Iaşi, la care şefi erau membri ai PNL.

În acest moment, este judecat în “dosarul transformatorul” pentru „abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave“. Politicianul ieşean este cercetat pentru contractele încheiate în perioada 2002-2004, prin intermediul a patru firme pe care le controlează, cu Societatea de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Moldova (SISEE).

Firmele lui Fenechiu luau de la Dragoş Stănescu, un lider al comunităţii rrome din comuna ieşeană Grajduri, transformatoare electrice pe care le vindeau apoi, la preţ de catalog, către SC Electrica Moldova. Prejudiciul total calculat de procurorii DNA se ridică la cel puţin 1,5 milioane de euro.

Principalul contracandidat al lui Fenechiu la Tomeşti este cvasinecunoscutul Adrian Acostoaie, membru al ARD. În vârstă de 34 de ani, Acostoaie se află la prima tentativă de a câştiga voturile ieşenilor pentru o demnitate publice.

Venit în alianţă pe filiera Forţa Civică, Acostoaie susţine că s-a oferit să lupte împotriva lui Fenechiu deoarece cunoaşte foarte bine colegiul. Despre Acostoaie, om de afaceri, se aude în Iaşi doar cu ocazia târgului Expo Text Stil, al cărui organizator şi promotor este.

PP-DD l-a propus în acest colegiu un alt tânăr fără notorietate publică, Adrian Morariu. Acesta deţine o firmă de construcţii şi a declarat recent, pentru cotidianul Evenimentul, că şi-ar dori să intre în afaceri cu relu Fenechiu, în condiţiile în care societăţile acestuia au câştigat numeroase contracte bănoase din parteneriatul cu statul român.
 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea