Studenții rămân fără subvenții pentru transportul în comun. Ministerul Educației, criticat dur

0
Publicat:

Liga Studenților (LS IAȘI) critică Ministerul Educaţiei şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) pentru că au lăsat studenţii fără bani pentru reducerile la transportul local în comun.

Autobuze Iași SURSĂ Facebook Primăria Municipiului Iași

Acest lucru se întâmplă fix la început de an universitar, după ce studenții au insistat ca prin noua Lege a învăţământului superior universităţile să preia de la primării sarcina financiară a acestor beneficii. Hotărârile de Consiliu Local din toate localităţile unde studenţii se bucurau de aceste beneficii nu mai au bază legală.

Ce susține Liga Studenților

Liga Studenților susține că, până în momentul de față, ministerul condus de Ligia Deca nu a elaborat în trei luni de zile metodologiile de finanțare în vederea acordării subvențiilor și nici nu a alocat bugetul necesar, fiind o problemă generală, la nivel național.

Practic, Deca şi ANOSR au promis studenţilor reducere 90% la transportul local în comun decontat de Minister, însă fără să existe alocare bugetară în acest sens, deşi legea a fost promulgată la începutul lunii iulie.  

La nivel local, Liga Studenţilor critică lipsa de interes a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF Iași) care nu au semnat până în momentul de față contractele instituționale în vederea asigurării reducerii legale de 90% a biletelor și abonamentelor la transportul în comun pentru studenții lor.

Instituțiile se apără, afirmând prin oamenii din administrație că de la Ministerul Educației li s-a transmis că, de fapt, nu sunt bani și că trebuie „să se descurce”.

În plus, Liga Studenților critică atitudinea Companiei de Transport Public Iași, care a înștiințat universitățile fix înainte de începutul anului universitar, și îi propune, ca soluție remedială, să încaseze biletele și abonamentele pentru studenți la preț redus, dobândind astfel calitatea de creditor față de universitățile din care provin respectivii studenți, urmând a primi diferența ulterior, după ce Ministerul Educației va vira banii universităților.

Care este atitudinea primarului Mihai Chirica

Totodată, studenții salută deschiderea Primăriei Municipiului Iași, care urmărește rezolvarea situației într-un termen cât mai rapid. 

În zilele următoare, împreună cu conducerile universităţilor din oraşul nostru, vom identifica cele mai bune soluţii ca toate facilităţile prevăzute de această nouă lege (a învăţământului superior, n.r.) să poată fi satisfăcute. Îi asigur pe toţi studenţii din Iaşi că vom depune toate diligenţele necesare, atât financiare, cât şi logistice, astfel încât aceştia să beneficieze de aceste facilităţi, inclusiv cele care privesc transportul public local”, a reacţionat primarul Mihai Chirica la „criza” provocată de prevederile Legii 199/2023.

Care sunt singurele universități în care această problemă a fost rezolvată

Singura universitate ieșeană care s-a asigurat de la început că studenții vor avea acces la aceste beneficii este Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, iar Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a solicitat Ministerului Educației fonduri suplimentare, urmând a deconta ulterior abonamentele achizionate în momentul de față la preț întreg de către studenți. 

În momentul de față căutăm soluții, atât la nivel guvernamental, cât și la nivel local. Primăria Municipiului Iași deja a anunțat că va realiza consultări săptămâna următoare cu rectorii universităților. Îndemnăm studenții să păstreze abonamentele și biletele achiziționate la preț întreg, în vederea decontării ulterioare de către universități. Ceea ce se întâmplă este rezultatul mimării reprezentării studențești de către majoritatea organizațiilor, docile de dragul unor poze cu oameni politici, cât și al demagogiei PNL și PSD din pseudo-reforma României Educate“, a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Tătaru spune că atât Ministerul Educației, cât și UAIC și UMF Iași refuză orice dialog cu noi legat de problemele studenților, dialog care ar putea preîntâmpina situații penibile ca aceasta, din care studenții au numai de pierdut.

„Evident, majoritatea organizațiilor studențești, care au susținut constant butaforia domnului Iohannis, numită pompos România Educată, și politicile doamnei Deca, nu vor critica niciodată greșelile Ministerului sau ale rectorilor-parteneri” a încheiat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Mai multe pentru tine:
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate