Turcii şi polonezii vor să aducă tramvaie la Iaşi. Investiţie de aproape 43 milioane de euro

0
Publicat:

Iaşiul îşi va întregi, în perioada următoare, lotul de tramvaie noi. Astfel, municipalitatea a primit două oferte la licitaţia organizată pentru achiziţia a 18 tramvaie noi.

Tramvaie noi Iaşi SURSĂ FOTO Facebook Primăria Municipiului Iaşi
Tramvaie noi Iaşi SURSĂ FOTO Facebook Primăria Municipiului Iaşi

Cele două oferte au fost depuse de companiile PESA, din Polonia şi de Bozankaya, din Turcia. Cele două firme au adus, deja, în municipiul Iaşi, câte 16 tramvaie noi, ce sunt puse în circulaţie pe traseele oraşului.

La ce sumă se ridică investiţia

Conform Primăriei Municipiului Iaşi, finanţarea pentru acest proiect este asigurată prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiectul realizat de municipalitate are o valoare de aproximativ 42.7 milioane de euro. Astfel, tramvaiele noi, care vor ajunge în capitala Moldovei, vor atinge cele mai înalte standarde. Ele vor avea lungea de aproximativ 22 de metri şi minim 135 de locuri fiecare. Din acest total, 30 de locuri vor fi pe scaune iar minim cinci dintre ele vor fi destinate persoanelor cu dizabilităţi. Totodată, tramvaiele vor fi dotate cu aer condiţionat, instalaţie de încălzire, sistem de supraveghere audio-video, panouri LED, echipamente Wi-Fi, sistem GPS şi sistem de avertizare la coliziune. 

Vor fi aduse şi 25 autobuze electrice

Tot prin PNRR, Primăria Municipiului Iaşi intenţionează să achiziţioneze şi 25 de autobuze electrice. Acestea vor avea o lungime de 10 metri. Totodată, la Iaşi vor ajunge şi 25 staţii de încărcare rapidă dar şi opt staţii de încărcare lentă. Valoarea acestei investiţii este de aproximativ 14.3 milioane de euro. Municipalitatea a precizat că ofertele pot fi depuse până pe data de 18 august. 

,,Graţie fondurilor europene, oraşul nostru va avea un total de 119 mijloace de transport electric. Astfel, vorbim de 50 de tramvaie şi 69 de autobuze electrice. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 150 de milioane de euro", a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

Pe anumite trasee destinate transportului în comun din municipiul Iaşi au început deja să circule autobuzele electrice, acestea, dar şi tramvaiele noi, fiind foarte apreciate de către locuitori.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite