Revoluţionarul Titi Iacob: „Maiorul care m-a bătut era o fiară“
0Titi Iacob este unul din revoluţionarii din 14 decembrie ’89 care a fost arestat şi bătut de Securitate. Angajat pe atunci la uzina Nicolina, ieşeanul trebuia să protesteze alături de alte zeci de persoane în Piaţa Unirii, împotriva regimului comunist.
Înalt, cu ochii blajini, ieşeanul Titi Iacob a îndurat în decembrie 1989 bătăi crunte, la tălpi şi palme din partea Securităţii. Absolvent al unei şcoli de maiştri, Titi Iacob era rectificator la uzina Nicolina.
În luna octombrie ’89, profesorul universitar Ştefan Prutianu i-a dat un telefon: „M-a invitat la o plimbare prin cartier. Atunci am pus la cale o parte din detaliile acţiunii conspirative. Apoi am vorbit cu cât mai multe persoane, chiar dacă nu prea puteai să ai încredere în nimeni. Soţia m-a avertizat să am grijă ce pun la cale“, povesteşte Titi Iacob.
Aşteptaţi cu militari şi tunuri de apă
Pe 14 decembrie a plecat de acasă spre Piaţa Unirii. „Fiecare trebuia să aibă la el două strofe din imnul «Deşteaptă-te, române» şi o lumânare. Eu pregătisem un discurs pentru muncitori“, povesteşte Titi Iacob. Când a ieşit pe uşă, şi-a luat rămas bun de la familie: „Mi-am pupat soţia, copiii şi am plecat. Le-am spus că nu ştiu dacă mă mai întorc“. Ajuns în Centru, a simţit că ceva nu e în regulă. La Guliver era o maşină de pompieri cu tunuri de apă, iar în Piaţa Unirii, un camion al Armatei. Erau mai multe grupuri de revoluţionari, dispersate, dar nimeni nu a mai făcut nimic“, spune ieşeanul.
Bătut la tălpi cu bastonul
Pe 19 decembrie, a fost arestat şi dus la sediul Securităţii din Copou: „Atunci l-am cunoscut pe maiorul Constantin Matei, decedat în 2004. El m-a anchetat. Era o fiară. M-a bătut aproape o zi întreagă la tălpi şi palme cu bastonul de cauciuc. Acest Matei, a bătut în mine ca într-un sac. Când m-a lăsat să plec, mi-a spus să nu spun nimănui ce se întâmplase că altfel mă voi întoarce la el“, povesteşte Titi Iacob. În speranţa că-şi va reîntâlni torţionarul, ieşeanul a purtat la el mult timp o Biblie. „Dacă îl vedeam, îi dăruiam cartea să o citească şi atât“, spune ieşeanul.