Primul bogat al Iaşului. Povestea de film a milionarului care avea lumea la picioare şi a ajuns, la bătrâneţe, la azil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primul an de după Revoluţie, ieşeanul Ioan Creţu putea să se plimbe în 14 Dacii noi şi să trăiască în 10 apartamente. Primul milionar al Iaşului a cheltuit însă banii pe jocuri de noroc şi femei şi a ajuns acum să-şi ducă bătrâneţea într-un azil de bătrâni.

La finele anului 1990, Ioan Creţu, zis Gala, strânsese deja primul milion de lei, o sumă fabuloasă la acea vreme. Adunase banii după ce deschisese prima consignaţie din Iaşi iar banii îi ţinea în trei lăzi. A pornit cu o de 10.000 de lei într-un spaţiul închiriat şi a deschis consignaţia în mai 1990.

"Aveam 45 de ani şi mult optimism. Cum toţii începuseră să meargă în Turcia după marfa, am fost asaltat de deponenţi şi nici nu ştiu când am ajuns, în câteva luni, să strâng trei lăzi cu . Când i-am numărat şi am văzut că am peste 1.000.000 de lei, am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap", povestea, acum câţiva ani, Ioan Creţu.

Lui Gala i-au plăcut însă jocurile de noroc. Iar patima aceasta, contabilul şi neinspiraţia de a-şi depune averea la FNI au pus capac averii primului privatizat al Iaşului. "Am descoperit într-o seara, în coşul de gunoi din biroul contabilului, o grămadă de foi pe care exersa semnătura mea. Imediat am mers la Banca Comerciala şi am verificat situaţia contului. Mi-am pus mâinile în cap când am vazut cu câte dispoziţii de plată false ridicase în numele meu. Mi-a fost mila să depun plângere penală, pentru că ar fi înfundat puşcaria ani mulţi, aşa că l-am dat afară", mai povestea Creţu. 

În final, consignatiei "Gala International" a dat faliment iar o aventură cu o tânără de 20 de ani avea să-i distrugă şi viaţa personală. "Era un copil când am angajat-o! Atât de sensibilă şi atentă cu mine, când toţi nu mai ştiau cum să mă jupoaie de ... Ce mai! M-am îndrăgostit nebuneşte, iar când am făcut dragoste cu ea şi am vazut că mai era şi virgină, am fost în al noualea cer. Problema e că ne-a prins nevasta asupra faptului şi a intentat divorţ imediat, în 1994", îşi mai amintea Creţu. Atunci a pierdut la partaj casa, şi bijuterii, după care a renunţat şi la un alt magazin al său, dotat şi cu un bar, în favoarea fiicelor.

Lovitura fială a primit-o în 1997 când a depus de mai avea la FNI. În anii 2000, ajunsese să locuiască cu gazdă fiind doar amintirea unui fost milionar. "Cred ca am fost blestemat de am ajuns în halul ăsta. Nu m-am gindit şi eu să fi investit măcar o ladă din banii pe care i-am avut”, mai spunea ieşeanul. În prezent, acesta îşi trăieşte bătrâneţea la un azil.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență