Obiceiuri de Anul Nou în casele românilor de altădată: Etnograf: „Agricultura era principalul subiect”

De Anul Nou, în satul românesc de odinioară existau tot felul de obiceiuri, multe dintre ele în strânsă legătură cu domeniul agricol. Așa s-a născut „Calendarul de ceapă”, explică etnografa Angela Paveliuc-Olariu.

Etnografa Angela Paveliuc-Olariu a adunat, vreme de şase decenii, informaţii inedite despre una dintre cele mai de preţ bogăţii ale României: tradiţia. Astăzi, la ani distanță de la cercetarea în teren, chiar în casele țăranilor români, etnografa ne poartă prin casele românilor de odinioară, pentru care intrarea în Noul An era o adevărată minune, un prilej de bucurie alături de cei dragi, dar şi de purificare a sufletului.

Potrivit acesteia, gospodarii aveau o preocupare deosebită pentru a afla, din timp, cum va fi vremea în anul care va urma. Motiv pentru care existau tot felul de obiceiuri, multe dintre ele în strânsă legătură cu domeniul agricol. Așa s-a născut „Calendarul de ceapă”.

Agricultura, pe buzele tuturor

Etnografa Angela Paveliuc-Olariu își amintește că în toate casele era aşteptată trecerea de la un an la altul cu dorinţa ca anul următor să fie mai darnic din toate punctele de vedere.

„Sigur că la Anul Nou aveau o importanţă deosebită urătorii. Aveau urări grozave şi texte interesante pentru fiecare casă în parte. Aveau un repertoriu cât mai bogat, cât mai axat pe fiecare muncă în parte: arat, semănat. Agricultura era principalul subiect pus în valoare prin aceste urări. Toată lumea credea în magia cuvintelor, mai ales în perioada în care se spunea că cerurile erau deschise”, ne spune Angela Paveliuc-Olariu.

Totodată, potrivit acesteia, în noaptea Anului Nou, fetele nemăritate aveau grijă să ia de acasă cel mai frumos colac pe care să-l dea primului băiat care o va lua la joc în noaptea aceea.

„Acel colac reprezenta o mulţumire pentru faptul că a fost preţuită şi ajutată să treacă de la statutul unei fete foarte tinere la statutul unei fete bune de măritat. Colacii erau pregătiţi cu mare grijă”, adaugă etnografa. 

O perioadă de mare profunzime

Sărbătorile de iarnă ale românilor se încheie pe 6 ianuarie, de Bobotează. Această sărbătoare culminează cu sfinţirea apei, moment important, aşteptat de întreaga comunitate. Etnografa Angela Paveliuc-Olariu își amintește cum decurgea ziua de 6 decembrie pentru românii în casele cărora și-a petrecut ani buni pentru cercetare. 

„Aghiasma Mare era păstrată în recipiente deosebite şi folosite pe parcursul întregului an pentru a ajuta la vindecarea anumitor boli, pentru a înlătura anumite forţe dăunătoare omului. În general, dacă ne referim la perioada Sărbătorilor de iarnă, trebuie să înţelegem că este o perioadă de o mare profunzime, o perioadă în care se îmbină în mod cu totul fericit sacrul cu profanul”, completează Angela Paveliuc-Olariu. 

Profesoară şi directoare de muzee

Angela Paveliuc-Olariu s-a născut pe 30 martie 1938, la Ţipleşti, Basarabia.  În 1960, a absolvit Facultatea de Filologie, secţia Română-Istorie. Până în 1964 a fost profesoară şi dirigintă la o şcoală din Corni, Botoşani.

În perioada 1964-1968 a fost directoarea Muzeului din Câmpulung Moldovenesc, iar până în 1978 a condus Muzeul Judeţean Botoşani.

În 1978, a devenit directoare a Muzeului Etnografic al Moldovei, din Iaşi, funcţie ocupată până în 1995. Între 1994 şi 2004 a fost preşedinta Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române, filiala Iaşi.