O fundaţie ieşeană dă în judecată Ministerul Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii Fundaţiei îşi cer drepturile în instanţă

Fundaţia „Alături de Voi” România a chemat în judecată Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale pentru două proiecte.

„Chemăm justiţia să se pronunţe cu privire la încălcarea prevederilor contractelor de finanţare prin nerespectarea termenului de 45 de zile de rambursare, de către AM POSDRU în cele doua situaţii, şi solicităm plata sumei de 2.301.939 lei şi a dobânzii la întârziere, ceea ce ar însemna cam 3 milioane de lei. Noi ca şi organizaţie am epuizat toate mijloacele amiabile de a solicita să se facă plăţile pentru cererile respective, la care există întârzieri remarcabile – un an la recuperarea TVA pe un proiect şi peste 6 luni la plata cererilor de rambursare pe alt proiect”, a declarat Angela Achiţei, preşedintele ADV România.

Fundaţia a făcut publice disfuncţiile în managerierea fondurilor europene şi a atenţionat asupra faptului că, aceşti bani, care trebuiau atraşi pentru dezvoltarea resurselor umane în România, se dovedesc a fi o capcană pentru beneficiari.

Din cei 88 de angajaţi la nivel naţional ai fundaţiei, 35 sunt persoane cu dizabilităţi care, prin derularea celor două proiecte, au reuşit să aibă o calificare şi să găsească un loc de muncă la unitatea protejata Util Deco.

”Menţionam că şi în situaţia în care ne-am confruntat continuu cu întârzieri foarte mari la rambursare, pe proiectul finalizat am depăşit toţi indicatorii asumaţi, iar pe cel de al doilea proiect, am ajuns deja la 95% rezultate atinse. Atenţionăm însă că lipsa lichidităţilor financiare poate avea efecte grave şi nu putem să aşteptăm la infinit promisiuni”, a precizat şi Mihaela Munteanu, directorul de dezvoltare şi comunicare al Fundaţiei.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil