Misterioasa moarte a unui tânăr care-şi cumpărase bilete pentru a pleca în Irlanda. Alex avea 22 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex C.

Moartea unui tânăr de 22 de ani din judeţul Iaşi este investigată de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Alexandru C., originar din comuna Butea, a fost găsit spânzurat, la mijlocul săptămânii trecute, chiar în ziua în care ar fi trebuit să plece la muncă în străinătate. 

Potrivit unor surrse din anchetă, în dimineaţa zilei de 23 ianuarie Alex era aşteptat de şoferul unui microbuz care pleca în Irlanda şi la care tânărul făcuse rezervare. Pentru că nu s-a prezentat, şoferul a sunat-o pe mama ieşeanului, care era la serviciu. 

O cunoştinţă a mers la casa familiei lui Alex şi l-a găsit pe acesta spânzurat în podul casei. Echipajul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut decât să constate decesul tânărului. 

Trupul neînsufleţit al acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, rezultate necropsiei relevând că moartea a fost provocată de asfixia mecanică. 

„Cercetările continua urmând ca la finalul lor să se propună măsurile legale”, ne-au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model