Judecătoarea din Iaşi care a primit mita în flori a fost lăsată şi fără pensie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgeta Buliga a fost arestată în noiembrie 2010. Foto: Ziarul de Iasi

Georgeta Buliga, magistratul care a luat mită de la un ieşean într-un buchet de flori pentru a da o hotărâre favorabilă, nu mai primeşte pensie.

Preşedintele Traian Băsescu n-a semnat încă decretul de eliberare din funcţie prin pensionare a judecătoarei, deşi cererea a fost făcută în urmă cu un an.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada februarie-martie 2010, Buliga, fostul preşedinte al Curţii de Apel Iaşi, a cerut şi a primit de la ieşeanul Liviu Popescu 4.000 de euro pentru a-i da acestuia o hotărâre favorabilă într-un dosar.

Citiţi şi:

Sentinţă fără precedent la Iaşi. Judecătoarea care a primit mita în flori va sta 4 ani şi 6 luni după gratii

Judecătoarea arestată pentru luare de mită a fost suspendată de CSM

Magistratul ar fi susţinut că banii sunt pentru cele două colege de complet. La Curtea de Apel, Liviu Popescu a avut câştig de cauză, iar din completul de recurs a făcut parte şi Georgeta Buliga. Anchetatorii spun că judecătoarea i-ar mai fi cerut lui Popescu bani şi după pronunţare. Pe 26 noiembrie 2010, ieşeanul i-a dus 1.000 de euro, iar a doua zi 3.000 de euro. În timp ce primea ultima tranşă, judecătoarea a fost prinsă în flagrant şi, în noiembrie 2010, a fost arestată. Consiliulul Superior al Magistraturii (CSM) a suspendat-o din funcţie pe Buliga. Aceasta a solicitat din arest şi pensionarea. După ce cererea a trecut pe la CSM a fost trimisă preşedintelui României. Judecătoarea Georgeta Buliga ar trebui să primească o pensie de 11.724 de lei.


Condamnată la 4 ani şi 6 luni de închisoare


Georgeta Buliga a fost trimisă în judecată de DNA, iar săptămâna trecută Curtea Supremă a condamnat-o definitiv la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru dare de mită şi trafic de influenţă. Liviu Popescu a recunoscut faptele şi a cerut să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Astfel, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Bacău pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.