Iaşiul a depăşit cu bine cutremurul de sâmbătă seară. O singură persoană a chemat ambulanţa într-un atac de panică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai puternic cutremur produs în România în ultimii zece ani s-a resimţit în mod evident şi la Iaşi, dar seismul n-a produs pagube materiale.

Ambulanţierii din Iaşi au fost solicitaţi în seara zilei de 22 noiembrie, imediat după producerea cutremurului de 5,7 grade pe scara Richter, de o persoană care a suferit un atac de panică. N-a fost nevoie de transportarea acesteia la spital.

Potrivit centralizării întocmite la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, nu s-au înregistrat pagube materiale la nivelul judeţului Iaşi.

Singura problemă, sesizată la nivel naţional, a fost căderea pentru câteva minute a reţelelor de telefonie mobilă, din cauza suprasolicitării. De altfel, ieşenii, la fel ca toţi românii, s-au grăbit să comenteze la modul serios sau ironic, evenimentul pe reţelele de socializare.

Precedentul cutremur a avut loc la Iaşi în luna septembrie. A fost un seism de o intensitate mult redusă, care s-a resimţit printr-o undă scurtă de şoc.

Mai puteţi citi:

Ce blocuri din Iaşi se pot prăbuşi la un cutremur de peste 7 grade Richter

Casa anti-cutremur, inventată de ieşeni

Cel mai sigur bloc din România a fost construit la Iaşi

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!