Iaşi: Condamnat la închisoare pentru că a încercat să îl ucidă pe asasinul tatălui său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Spiru (26 de ani) din Dumeşti a fost condamnat astăzi de magistraţii Tribunalului Iaşi la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor.

Tânărul trebuie să îi plătească victimei sale şi 1.000 de lei daune materiale şi 3.000 de lei daune morale. Sentinţa nu este însă definitivă.

Florin Spiru a ajuns în atenţia oamenilor legii după ce în luna octombrie 2008 l-a lovit cu o furcă pe asasinul tatălui său.  Potrivit anchetatorilor, Constantin Spiru, tatăl tânărului şi Constantin Dumitraşcu s-au certat în iunie 2008 de la o bucată de pământ.

Tatăl lui Florin Spiru ar fi intrat cu o furcă în curtea vecinului său, iar acesta l-ar fi lovit cu un par în cap. Pentru fapta sa Dumitraşcu a fost cercetat în stare de libertate.

Astfel, Florin Spiru a încercat să-şi facă singur dreptate. Potrivit anchetatorilor, tânărul l-a ameninţat pe Dumitraşcu, i-a spart geamuriule la casă şi i-a rupt gardul. În octombrie Spiru s-a întâlnit cu cel care i-a ucis tatăl şi l-a lovit cu o furcă. Bărbatul a fost oprit însă de verii săi.

Constantin Dumitraşcu a fost condamnat şi el anul trecut la 13 ani şi şase luni.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare