Iaşi: Au vrut să se încălzească, dar au dat foc la casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au stins cinci incendii izbucnite de la sobe

În acest sfârşit de săptămână, pompierii au intervenit pentru stingerea a cinci incendii izbucnite la locuinţele din judeţ. Proprietarii au încercat să facă foc la sobă pentru a se încălzi fără să curăţe coşurile de fum, fără să supravegheze focul sau improvizând instalaţii

Primul incendiu a avut loc vineri, în comuna Todireşti, unde din cauza căderii jarului din sobă pe materiale combustibile au ars mobilierul, electrocasnicele, imbrăcămintea, actele, uşile, ferestrele şi acoperişul unei locuinţe.

Alte trei incendii au avut loc în următoarele două zile în municipiile Iaşi şi Paşcani şi în comuna Aroneanu cauzate de coşul de fum. „Cauza probabilă a incendiilor a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile", spune locotenent Silvia Spiridon, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

În comuna Holboca a izbucnit un incendiu din cauza unor conductori electrici improvizaţi.

În niciunul dintre cazuri nu au fost înregistrate victime omeneşti, ci doar pagube materiale.

Mai multe pentru tine:
Zodia binecuvântată de Paște. Este protejată de Dumnezeu și va trăi un adevărat miracol în zi de sărbătoare
Firea și-a depus candidatura la PMB însoțită de Ciolacu. Ce mesaj a avut pe tricou și ce i-a transmis lui Piedone
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de răposata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Ce oraș din lume este primul pe listă să fie distrus în cazul unui război nuclear. Documentele au fost declasificate
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Elev răpit de pe stradă, imobilizat pe bancheta din spate a unei mașini și amenințat. Totul a pornit de la o fată
Partidele din Bihor sunt încă indecise. Doar PNL şi-a depus listele, Ilie Bolojan cere votul pentru un nou mandat
Timișoara strălucește în Duminica Floriilor. Explozie de culoare și parfum în oraș FOTO VIDEO
Consecințele hrănirii urșilor la marginea drumului. Șeful Salvamont Argeș: „Nu-ți bate joc de el încurajându-i cerșitul!”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”