Facultatea cu record de înscrieri în 2023, datorită unui sistem inovativ prin care universitatea atrage studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Iaşi, săptămâna trecută s-a dat examenul de admitere la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, iar numărul celor înscrişi a fost unul record - mai mult de trei pe un loc.

Admitere TUIASI Sursa foto: Arhiva Universității Tehnice din Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a înregistrat a doua cea mai bună sesiune de admitere la licență din ultimii 15 ani. Au fost 4.100 de candidați înscriși pe locurile scoase la concurs pentru români și românii de pretutindeni, cu 100 mai puțini decât vârful absolut din 2020. Tinerii au putut candida pentru un loc la cele 11 facultăți ale Politehnicii ieșene în intervalul 3 – 21 iulie.

Recordurile din acest an au fost anunțate încă din prima săptămână a perioadei de înscriere, când pentru prima dată de când se organizează admitere la Facultatea de Automatică și Calculatoare au fost peste 1.000 de candidați ce au susținut examenul. Cifra a fost în creștere în ultimii ani, în condițiile în care, cu excepția perioadelor de stare de urgență și lockdown, facultatea nu a renunțat la testul pentru admitere.

Numărul record de candidați la studiile de licență din această vară evidențiază clar interesul crescut pentru profesiile inginerești și arhitectură. În afara profesiilor «tradițional» bine plătite, IT de exemplu, lipsa acută de ingineri din România și nu doar din țara noastră a generat creșterea ofertei din piața muncii, materializată în creșterea salariilor și diferite facilități chiar de la angajare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice din Iași.

Ca să fie siguri că ajung să studieze ceea ce-şi doresc, cei mai mulţi s-au înscris şi la alte universităţi din Iaşi, Braşov sau Bucureşti unde există facultăţi de profil.

Sara, spre exemplu, vine din Bacău, dar şi-ar dori mai mult să ajungă să studieze la Bucureşti fiindcă studiile acolo durează doar trei ani, faţă de patru cât sunt la Iaşi. „Emoții!? Nu, am învățat foarte mult și nu am emoții am făcut toate variantele și sunt ușoare fata de celelalte facultăți. Este de viitor Informatica şi sincer ajută”, spune tânăra.

Cum au fost atrași tinerii

Există o modalitate inovatoare de înscriere la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași: candidații au șansa de a se înscrie la oricâte specializări doresc, de la trei facultăți, cu un singur dosar și o singură taxă de admitere. Acest lucru a oferit absolvenților de bacalaureat șansa să își aleagă opțiunile în urma preferințelor. 

Menținerea modalității de admitere la care am ajuns în anul 2022, în fapt modalitatea optimă din multe puncte de vedere, a facilitat înscrierea candidaților și, în mod implicit, a atras candidații prin claritatea și ușurința cu care au putut fi selectate opțiunile acestora. În același timp, a simplificat mult activitatea comisiilor de admitere de la facultăți, făcând posibile mai multe iterații de redistribuire a candidaților după opțiuni - confirmări în doar două-trei zile”, a punctat rectorul TUIASI.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!