Cum a scăpat cu o amendă la jumătate dezvoltatorul imobiliar care a pus pe jar un oraş, după ce o stradă s-a fisurat lângă şantierul deschis la un bloc turn

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şantierul deschis de Daniel Niculiţă lpentru blocul de 12 etaje

La câteva săptămâni după ce o stradă a fost închisă din cauza unor fisuri la trotuarul şi strada de lângă un şantier din Iaşi, Inspectoratul de Stat în Construcţii a anunţat valoarea sancţiunilor aplicate investitorului.

Dezvoltatorul imobiliar Daniel Niculiţă, care a deschis un şantier în zona Rondului Vechi din CUG pentru un bloc de 12 etaje, a fost sancţionat de Inspectoratul de Stat în Construcţii Iaşi, după ce lângă groapa fundaţiei de la viitorul imobil au apărut fisuri. În ianuarie, o porţiune dintr-un sens de drum a fost blocată din cauza fisurilor care se întindeau până la stradă. Potrivit ziaruldeiasi.ro, constructorul şi dezvoltatorul a primit doar o amendă de 35.000 de lei, dar pentru că a fost plătită în 48 de ore, ea a ajuns la doar 17.500 lei.

„Sancţiunile au fost aplicate pentru documentaţie incompletă, executarea lucrărilor de construcţie cu încălcarea prevederilor proiectului şi ale reglementărilor tehnice şi neanunţarea la Inspectorat a accidentului tehnic“, a declarat inspectorul şef judeţean, Radu Lupăşteanu, pentru ziaruldeiasi.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, pe şantier s-au descoperit mai multe nereguli printre care nerespectarea întocmai a soluţiilor tehnice şi tehnologiile de execuţie prevăzute în proiectul de excavaţie şi monitorizare incintă, nerespectarea unor reglementări tehnice, lipsa unui responsabil tehnic care să fie atestat pentru astfel de lucrări şi neprezentarea tuturor documentaţiilor la momentul controlului.

Dezvoltatorul imobiliar a declarat pentru „Adevărul“, imediat după ce a izbucnit scandalul din CUG, că alunecarea ar fi determinată de prezenţa unor „hrube“: „Avem un grafic de monitorizare a lucrărilor pe trei luni. Acolo am făcut un zid de sprijin cu piloţi dubli, special ca să ţină strada şi teren. Sunt infiltraţii de apă şi nişte straturi de nisip, care s-au scurs puţin. Am descoperit nişte hrube, iar apa şi nispul au lucrat puţin, s-a strecurat printre piloţi şi a provocat lăsările de teren“.

Potrivit celor de la ApaVital, sesizări cu privire la lucrările proaste din zonă s-au făcut din decembrie. Tot la mijlocul aceli luni, primarul Mihai Chirica a decis înlocuirea din funcţie a arhitect-şef interimar, Alexandru Mustiaţă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet