Consilierul local care s-a prăbușit cu avionul în Iași va fi transferat în străinătate. Medicii i-au amputat picioarele, iar starea lui rămâne critică

0
Publicat:

Marian Jan Chiriță, pilotul care s-a prăbușit cu avionul sâmbătă, 27 septembrie, în apropierea municipiului Iași, va fi transferat la o clinică de specialitate din străinătate, starea bărbatului fiind în continuare critică.

Avionul prăbușit/FOTO: Ziarul de Iași

Pilotul, care este și consilier local din partea AUR, se află în stare critică în Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. El este intubat, ventilat mecanic şi are arsuri pe aproximativ 35 la sută din suprafaţa corpului, scrie News.ro.

„Se fac intervenţii de chirurgie plastică şi se va solicita transfer într-un centru din Europa. Până atunci se va efectua tratament de terapie intensivă”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.

Medicii i-au amputat pilotului ambele picioare, intervenţia având loc la spitalul ieşean.

Celălalt pacient rănit în accidentul de avion este internat în acelaşi spital, având o stare stabilă din punct de vedere hemodinamic şi respirator.

Incidentul a avut loc pe 27 septembrie, când avionul s-a prăbușit în perimetrul unei unități militare din subordinea Batalionului 198 Sprijin Logistic ,,Prut”, localitatea Dancu, Iași.  

După prăbușire, avionul a fost cuprins de flăcări, iar pompierii, sprijiniți de militarii unității, au intervenit pentru a stinge incendiul. În avion se aflau doi bărbați, cu vârste de 55 și 51 de ani, care au fost transferați la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.

Bărbatul de 55 de ani are arsuri severe pe picioare și torace, de gradul III și IV, în timp ce pasagerul de 51 de ani a suferit multiple traumatisme.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux