Bărbat lovit mortal de un tren intercity în zona Păcurari din Iași
0Un bărbat a murit, luni dimineață, după ce a fost lovit de un tren intercity în zona Păcurari, din municipiul Iași. Victima nu a avut nicio șansă de supraviețuire în urma impactului puternic. Trenul implicat în accident circula pe ruta Galați – Cluj-Napoca, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași. Pasagerii trenului nu au fost răniți.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Iași, fiind mobilizate un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) și un echipaj de descarcerare și prim ajutor. În momentul sosirii echipajelor de intervenție, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.
Reprezentanții ISU Iași au precizat că nicio persoană aflată în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului feroviar.
Cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Potrivit Tele M, omul s-a întins pe calea ferată și a așteptat trecerea unui tren.