VIDEO Cum arată lista melodiilor noii arteziene de un milion de euro. Shakira şi Piraţii din Caraibe sunt printre favoriţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece boxe vor fi amplasate în jurul noii fântâni arteziene muzicale din Hunedoara, iar oamenii care ajung în zonă vor fi întâmpinaţi cu muzica Shakirei şi a lui Andre Rieu.

Lucrările la arteziana muzicală de un milion de euro din centrul municipiului Hunedoara se apropie de final.

Au loc finisajele construcţiei din piatră de Vraţa (Bulgaria) şi montarea instalaţiilor de apă, iar până la sfârşitul lunii aprilie, potrivit conducerii Primăriei Hunedoara, investiţia va fi realizată, urmând ca în luma mai să fie inaugurat centrul pietonal cu cele trei fântâni arteziene (două fiind de mici dimensiuni). Jocurile de lumini şi apă ale artezienei  din faţa Casei de Cultură vor fi acompaniate de muzică modernă.

La cele zece boxe care vor fi montate în noua piaţă Regele Ferdinand se vor auzi Shakira (cu melodia „Waka, Waka”), temele muzicale din filmele „Titanic” şi „Piraţii din Caraibe” şi Andre Rieu. Lista propunerilor muzicale pentru arteziana din centrul Hunedoarei nu este încă definitivată, susţine primarul Dan Bobouţanu.

Lucrările la centrul pietonal din Hunedoara au început din luna august 2018. Investiţia totală depăşeşte nouă milioane de lei, cea mai mare parte a fondurilor fiind alocată din bugetul local al municipiului.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Premieră în municipiu. Ce nume va purta piaţa unde va fi inaugurată arteziana muzicală de un milion de euro

Când vor fi finalizate artezienele de peste un milion de euro şi noul centru pietonal. Datele tehnice ale investiţiilor

VIDEO A început plantarea arborilor pe noul centru pietonal. Specii exotice vor înconjura fântâna de un milion de euro

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online