Video VIDEO Autostrada Lugoj - Deva la final. Au loc ultimele retuşuri la nodul rutier de la Dobra şi la podul peste Mureş. Cum arată construcţia începută în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Lotul al treilea al Autostrăzii Lugoj – Deva au loc ultimele finisaje la nodul rutier de la Dobra, iar de săptămâna viitoare, după terminarea lucrărilor din zonă, utilajele şi muncitorii se vor muta la capătul tronsonului rutier.

Construcţia Lotului al treilea al Autostrăzii Lugoj – Deva, un sector în lungime de 21,2 kilometri, între Ilia şi Holdea, a început în mai 2014, la marginea comunei Dobra.

GALERIE FOTO

Şantierul a fost înfiinţat chiar în locul unde în prezent se fac ultimele retuşuri la nodul rutier care face legătura între Autostradă şi şoseaua Deva – Lugoj (Drumul Naţional 68 A). Lucrările nodul de la Dobra au ajuns la final, iar în aceste zile calea de rulaj este frezată şi asfaltată pentru a se elimina denivelările.

Aflat la peste un kilometru de nodul rutier, podul peste Mureş, dintre Gurasada şi Dobra, considerat una dintre cele mai spectaculoase lucrări de artă de pe acest tronson, a fost finalizat în urmă cu un an.


De săptămâna viitoare, muncitorii şi utilajele de la Dobra vor fi mutaţi la capătul Lotului al treilea, de la Holdea, unde este construită breteaua de ieşire de pe A1, care va face legătura cu şoseaua Deva – Lugoj (DN 68 A). În maximum două luni, Lotul trei al viitoarei autostrăzi din vestul ţării ar trebui să fie finalizat, susţin constructorii.

Contractul de proiectare şi de execuţie al tronsonului de autostradă de 21,2 kilometri a fost atribuit în 2013 asocierii de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA. Iniţial valoarea proiectului a fost estimată la peste un miliard de lei, dar în urma licitaţiilor, potrivit CNADNR, costul estimat investiţiei s-a redus la 580 de milioane de lei, fără TVA.



Şi finalizarea Lotului IV, de 22 de kilometri, între Deva (Şoimuş) şi Ilia, este aşteptată la sfârşitul verii, astfel încât cei 43 de kilometri ai celor două tronsoane să poată fi daţi în folosinţă împreună. Ambele proiecte au demarat în primele luni ale anului 2014, după ce în toamna anului precedent au fost semnate contractele între constructori şi fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Cele două tronsoane au avut termen de finalizare în luna mai 2016.

După inaugurarea lor, vor mai rămâne de executat circa 14 kilometri de autostradă, între Holdea şi Margina, unde va fi construit, de asemenea,  un tunel pentru urşi. Autostrada Lugoj – Deva va avea o lungime de 100 de kilometri.



Aşa arăta aceeaşi zonă  în urmă cu cinci ani.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Cum arată nodul rutier vital al Autostrăzii Lugoj - Deva. Imagini aeriene cu mega-construcţia de la Şoimuş

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva la final. Cum arată nodul rutier construit la Ilia, unde au fost legate Loturile 3 şi 4

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4. În ce stadiu au ajuns lucrările începute în 2014, pe tronsonul de 22 de kilometri

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online