Risc ridicat de avalanşă în Retezat şi Parâng, din cauza ninsorilor abundente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Risc ridicat de avalanşă în Parâng. FOTO: IJJ Hunedoara.

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia turiştilor care vor urca în acest sfârşit de săptămână în zonele alpine din Parâng şi Retezat să se echipeze corespunzător şi să evite să participe la expediţii pe traseele montane dificile. A nins abundent, iar riscul producerii unor avalanşe este ridicat în această perioadă.

Turiştii care îşi doresc să urce în acest sfârşit de săptămână în masivele Parâng şi Retezat, la altitudini mai mari de 2.000 de metri, sunt atenţionaţi de Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara că se pot confrunta cu pericolul unor avalanşe.

“A nins abundent, iar în următoarele zile, potrivit meteorologilor, va continua să ningă. Un strat gros de zăpadă proaspătă s-a aşternut peste crusta de gheaţă şi de zăpadă îngheţată, într-un timp scurt, şi noul strat de zăpadă nu prezintă stabilitate. Este un risc ridicat de producere a avalanşelor, pe crestele montane şi în zona căldărilor din cele două masive”, a declarat, pentru adevarul.ro, Ovidiu Bodeanu, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.

Turiştii sunt sfătuiţi de salvamontişti ca înainte de a pleca pe traseele montane dificile să anunţe acest lucru la punctele Salvamont şi, de asemenea, să se echipeze corespunzător. În acestă perioadă, afirmă, Ovidiu Bodeanu, numărul celor care urcă în Parâng este mai ridicat.


Vă recomandăm şi:

Serbările Zăpezii din staţiunea Parâng au loc în weekend: zeci de turişti sunt invitaţi la competiţiile de schi şi săniuş

Zeci de turişti sunt invitaţi să participe la competiţiile de schi şi de săniuş care vor avea loc în acest sfârşit de săptămână în Staţiunea Parâng, în cadrul “Serbărilor Zăpezii”.

Viscolul a blocat peste 40 de turişti în Parâng. Jandarmii şi echipele Salvamont i-au ajutat să coboare de pe munte

Jandarmii montani şi salvamontiştii au intervenit în ajutorul a 45 de turişti care au rămas blocaţi pe un traseu montan din Masivul Parâng, din cauza viscolului.

Trasee turistice în Parâng: priveliştile magice ale munţilor înalţi ai Hunedoarei, împodobiţi cu lacuri glaciare

Munţii Parâng au creste abrupte, vârfuri de peste 2.400 de metri şi lacuri glaciare adânci, cuprind rezervaţii naturale importante şi sunt străbătuţi de cea mai înaltă şosea din România, Transalpina. Traseele turistice din Parâng sunt accesibile şi oferă privelişti impresionante călătorilor.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025: Cele mai mari reduceri la jucării pe Noriel
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor