Râșii au cucerit pădurile din Munții Metaliferi. O felină splendidă a fost surprinsă căutându-și perechea

0
Publicat:

Munții Metaliferi sunt cunoscuți pentru zăcămintele minerale prețioase, exploatate în ultimele secole, dar și pădurile care îi acoperă reprezintă resurse importante, atât pentru om, cât și pentru numeroase animale sălbatice.

Râsul din Munții Metaliferi. Foto: Dorel Urîtoiu. Ocolul Silvic Geoagiu

Pădurile din Munții Metaliferi au devenit habitate ideale pentru râși, iar în ultimele săptămâni animalele sălbatice au fost tot mai adesea observate de localnicii care le-au cutreierat. Felinele se află în perioada în care își caută parteneri, pentru împerechere, spun lucrătorii silvici.

După ce, recent, un localnic din satul Săcărâmb a fotografiat un râs (Lynx lynx – denumirea științifică) într-o pădure de la marginea satului, o altă felină, din aceeași specie „s-a lăsat fotografiată” tot în Munții Metaliferi, dar peste dealuri, în zona administrată de Ocolul Silvic Geoagiu. Imaginile au fost realizate de Dorel Urâtoiu, șef de district în cadrul Ocolului.

„Zi frumoasă şi norocoasă! Un exemplar de râs a fost întâlnit de dimineaţă într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Geoagiu. A stat chiar şi la poză, deşi se vede că nu a fost prea mulţumit de deranj. Râsul este cea mai mare felină europeană şi poate atinge la maturitate chiar şi 45 de kilograme. Acum, el se află în perioada de împerechere, care a început din luna februarie şi continuă până la sfârşitul lunii martie”, a informat Direcția Silvică Hunedoara.

Râsul își caută perechea primăvara

Râsul (Lynx lynx) este o felină de mărime medie, de 70 - 150 centimetri lungime, cu blana castanie – gălbuie, care se distinge mai ales prin smocurile de păr din urechi și prin perii albi de pe piept. Este întâlnită în pădurile din zona de munte, iar această perioadă, februarie – martie, este favorabilă împerecherii. Gestația râșilor durează circa 74 de zile, iar de obicei se nasc 2-3 pui, uneori chiar mai mulți, pui care sunt înțărcați la vârsta de 2 – 5 luni.

Munţii Metaliferi, cuprinşi între Valea Crişului Alb (zona Brad) şi Valea Mureşului (zona Devei) se numără printre regiunile cele mai bogate în resurse naturale din România.

Munții din nordul județului Hunedoara, delimitați de apele Mureșului sunt bogați în zăcăminte de aur, argint și cupru, în izvoare minerale, însă cele mai vaste resurse ale lor sunt pădurile care ocupă suprafețe întinse în jurul localităților mai puțin populate de pe teritoriul acestora.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie