Povestea lui Florin Râmbetea, cel care a descoperit primele zece brăţări ale regilor daci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Râmbetea, omul care a descoperit în urmă cu zece ani primul tezaur de comori ale regilor daci din Munţii Orăştiei, a fost audiat marţi după-amiază, pentru mai bine de o oră, de magistraţii Judecătoriei Deva.

Bărbatul a povestit, cu lux de amănunte, modul în care cele zece brăţări din aur masiv pe care le-a scos de sub pământ împreună cu tatăl său i-au schimbat viaţa.

Procurorii au cerut pedepse maxime şi daune de 6,6 milioane de euro în dosarul "comorilor dacice"

Florin Râmbetea a declarat că, în dimineaţa zilei de 6 mai 2000, îndrumat de braconierii dotaţi cu detectoare de metale de ultimă generaţie, a săpat în apropiere de situl vechii fortăreţe a Sarmisegetuzei, în locul numit „sub Muchea Cetăţii”.

A fugit să îşi scape viaţa

S-a minunat când a descoperit bijuteriile a căror greutate totală depăşea zece kilograme, însă bucuria nu a durat mult timp. „În noaptea următoare, în apartamentul lui Ioan Florin Nistor, din Deva, brăţările au fost împărţite: trei i-au revenit lui Ion Nedelcu, trei lui Ciprian Hidişan, iar patru au rămas la Florin Nistor.

În aceeaşi noapte, eu am fost nevoit să fug din calea lui Nedelcu Mugur Miu, un cunoscut interlop din Deva, care aflase de comori şi se pusese pe urmele mele. Câteva zile am stat într-o casă din Tâmpa, apoi am fugit la Sibiu, unde am rămas din nou ascuns, mai mult de o lună”, a declarat Râmbetea. Simţind că pericolul a trecut, fostul cioban s-a întors la Deva, pentru a-şi lua partea din tezaur.

„Am primit de la braconieri câte 15.000 de mărci germane, eu şi tatăl meu. Însă unul dintre ei, Mărgan, mi-a spus: «dacă mai sufli o vorbă despre comoară, îţi vom tăia mâinile şi apoi vei primi glonţ». Am fost îngrozit”, şi-a amintit hunedoreanul.

Totuşi, câteva luni mai târziu, bărbatul a fost depistat de anchetatori şi i-a dus pe aceştia la locul unde fuseseră descoperite comorile. După ce iniţial a fost pus sub urmărire penală pentru furtul tezaurului, Râmbetea a primit calitatea de martor în rechizitoriul dosarului comorilor dacice. El a continuat, ănsă, să se ascundă, de frica braconierilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare