Paramedicii SMURD au avut cu 15 la sută mai mult de lucru în anul 2010 decât în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta este procentul cu care a crescut numărul intervenţiilor. Vestea bună e că timpul mediu în care acestea au fost rezolvate a scăzut cu câteva secunde preţioase. O reducere semnificativă s-a înregistrat şi în cazul incendiilor şi arderilor necontrolate.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara au avut de-a face, pe parcursul anului trecut, cu o medie de 19 intervenţii pe zi.

Comparativ cu 2009, creşterea este de 19 la sută, ponderea cea mai mare având-o intervenţiile SMURD, care au crescut cu 15 la sută. Echipajele de prim ajutor au acordat îngrijire medicală de urgenţă pentru peste 5.500 de persoane, peste 200 fiind copii.

Inundaţiile s-a înmulţit şi ele în anul 2010, de la 62 (în 2009) la 135, cele mai periculoase afectatând 85 localităţi din judeţul Hunedoara, valoarea totală a pagubelor fiind de peste  26.000.000 de lei.

Vestea bună este că incendiile şi arderile necontrolate au scăzut de la 404 la 280, iar incendiile la gospodăriile particulare de la 308 la 133.

Primele trei cauze întâlnite în cazul incendiilor vizează instalaţii electrice defecte, coşurile şi burlanele improvizate, respectiv fumatul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda.

Capacitatea de reacţie s-a îmbunătăţit însă, dovadă fiind scăderea timpului mediu de răspuns la intervenţiile pentru stingerea incendiilor, de la 12 minute la 11 minute şi 45 de secunde, ceea ce situează ISU Hunedoara între primele 10 poziţii ale clasamentului naţional.

Unul dintre cele mai deosebite incendii s-a petrecut în luna august 2010, când pompierii din Deva s-au luptat să stingă focul izbucnit la cinci autotrenuri Edy International Spedition. Cauza incendiului: scurtcircuit electric.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux