Municipiul Hunedoara s-a înfrăţit cu oraşul Parga din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia locală din Hunedoara anunţă că va colabora cu municipalitatea din Parga (Grecia) în domeniile turistic şi administrativ. Protocolul ce precedă înfrăţirea celor două municipalităţi a fost semnat în Hunedoara.

Primăria Hunedoara a anunţat că municipiul a demnat un acord de colaborare cu oraşul elen Parga, de pe coasta Mării Ionică.

„O delegaţie oficială din municipiul Parga (Republica Elenă) se află zilele acestea în Hunedoara.La sediul primăriei, a avut loc ceremonia de semnare a Înţelegerii de Cooperare dintre municipiul Hunedoara şi municipiul Parga din Republica Elenă. Potrivit înţelegerii de cooperare, cele două părţi vor colabora în domenii precum: turism, cultură, învăţământ, mediu, sănătate şi sport”, a informat Primăria Hunedoara.

Pe lângă municipiul Parga, Hunedoara mai este înfrăţită cu oraşele: Argenteuil (Franţa), Zenica (Bosnia şi Herzegovina), Szombathely (Ungaria), Derince (Turcia) şi Kaihua (China), au precizat reprezentanţii administraţiei locale.


Vă recomandăm şi:

Explicaţii halucinante după cheful cu striptease, alcool şi manele din cetatea medievală: cheflii de la Primărie voiau să promoveze tradiţia, dar s-au încălzit

Cetatea Mălăieşti, unul dintre cele mai importante monumente istorice din Ţara Haţegului, a devenit locul chefurilor cu manele, striptease, grătare şi alcool la care au participat angajaţii primăriei din Sălaşul de Sus. Localnicii s-au lăudat cu cheful de pomină din curtea monumentului istoric, iar viceprimarul comunei Sălaşu de Sus spune că va încerca să spele ruşinea pricinuită „la beţie”.

Ministrul care a tratat cu Hitler cedarea Ardealului de Nord a fost pictat în biserică: tabloul controversat a stat acoperit cu vopsea jumătate de secol

O frescă inedită, dezvăluită în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brad, în urma lucărilor de restaurare, îl înfăţişează pe Ion Gigurtu, prim-ministrul României din anul 1940, unul dintre personajele controversate ale epocii sale. Tabloul a stat acoperit cu vopsea timp de peste jumătate de secol. Gigurtu a murit în închisoarea torţionarului Alexandru Vişinescu.

Draexlmaier extinde fabrica de cablaje din Hunedoara. Lucrările au demarat, iar investiţia aduce sute de locuri de muncă

Draexlmaier Hunedoara se extinde cu o secţie de componente electronice, construită în vecinătatea fabricii din municipiu. Lucrările au demarat, iar investiţia va aduce locuri de muncă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie