Draexlmaier extinde fabrica de cablaje din Hunedoara. Lucrările au demarat, iar investiţia aduce sute de locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Draexlmaier Hunedoara se extinde cu o secţie de componente electronice, construită în vecinătatea fabricii din municipiu. Lucrările au demarat, iar investiţia va aduce locuri de muncă.

A demarat amenajarea şantierului pentru extinderea fabricii de componente auto Draexlmaier din municipiul Hunedoara, după ce reprezentanţii societăţii au obţinut certificatul de urbanism de la primărie. Noua secţie a fabricii va fi construită pe Bulevardul Traian, la ieşirea din munici­piul Hunedoara, în imediata vecinătate a vechii fabrici de cablaje auto. Hala va fi construită pe cadre din beton, pe un teren care aparţine fabricii Draexlmaier.

Compania îşi extinde activitatea (în prezent sunt 2.000 de angajaţi aici), cu o secţie de componente electronice, unde va fi nevoie de aproximativ 500 de angajaţi, sunt informaţiile oferite de reprezentanţi ai societăţii.

Deocamdată, însă, nu sunt scoase la concurs locuri de muncă, iar conduce­rea companiei nu a anunţat investiţia. Doar cei de la Primăria Hunedoara au menţionat-o. Recent, primarul Hunedoarei, Viorel Arion, declara că investiţia de la Draexlmaier ar putea fi finali­zată în toamna acestui an, iar hunedorenii pot să îşi depună CV-urile la Centrul de Informare a Cetăţeanului din cadrul Primăriei municipiului Hunedoara sau la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din localitate.

Anul trecut, Draexlmaier a investit 50 de milioane de euro într-o nouă unitate de producţie în localitatea Codlea, judeţul Braşov, unitate pe care a inaugurat-o în toamna anului 2015. Odată cu deschiderea noii linii de producţie au fost create 500 de locuri de muncă.


Vă recomandăm şi:

Centru de afaceri nou pe vechile ruine ale combinatului. 20 de hectare de teren au fost ecologizate şi sunt oferite gratuit

Aproape 20 de hectare de teren, situate în împrejurimile Castelului Corvinilor, sunt oferite gratuit investitorilor care creează locuri de muncă în Hunedoara. Parcul de afaceri înfiinţat printr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană a fost inaugurat, în urma unei investiţii de aproape zece milioane de euro.

Cetatea Devei a primit 5.000 de turişti într-o zi. Invazia de vizitatori va aduce noi locuri de muncă în fortăreaţă

Cetatea Devei a înregistrat peste 5.000 de vizitatori în prima zi de la redeschidere, iar administratorii monumentului istoric susţin că vor face angajări pentru a putea gestiona numărul mare de turişti aşteptat, dar şi evenimentele culturale care vor avea loc în cetate. O serie de controverse încă persistă asupra rezultatului lucrărilor de restaurare.

Mitul oţelarului Ştefan Tripşa, eroul Muncii Socialiste pe care comuniştii l-au transformat într-un personaj fabulos

Ştefan Tripşa a fost unul dintre cele mai cunoscute personaje din trecutul comunist al Hunedoarei. A devenit celebru în anii 1960, după ce a primit titlul de Erou al Muncii Socialiste – RPR, pentru performanţele sale în Oţelărie. În anii 1960, noul erou stahanovist a fost răsfăţatul presei, al publiciştilor şi al autorităţilor, care l-au transformat într-un oţelar legendar, cu calităţi fabuloase.

Viaţa pe ruinele toxice ale combinatului din Hunedoara, locurile unde nici iarba nu mai creşte de 20 de ani

Peste 100 de hectare de teren din fosta platformă siderurgică a Hunedoarei continuă să prezinte riscuri mari pentru sănătatea localnicilor. În locurile contaminate de poluanţii fostului combinat, oamenii scotocesc după fierul vechi, din care îşi asigură costurile existenţei. Întreg judeţul suferă însă de disconfortul siturilor poluate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite