Mariana Deac: „La capitolul cultură populară nu ne bate nimeni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se consideră norocoasă că a avut „privilegiul” de a se naşte la ţară, într-o perioadă în care obiceiurile tradiţionale încă se mai păstrau şi umpleau bucuria zilelor de sărbători. De la mama ei a moştenit vocea, în timp ce tatăl ei, rapsod popular, i-a acompaniat primele cântece la fluier.
„Mama avea o voce superbă, iar tata însoţea grupurile de tineri la marile sărbători. 17 ani la rând a mers cu căluşarii la colindat. Pentru că şi-au dat seama că am talent, părinţii mei au făcut tot posibilul să ajung să fac şcoala la Călan, pentru a fi înscrisă în grupul soliştilor, la ansamblul Casei de Cultură”, a povestit Mariana Deac.

Steluţa lui Sân’ Toader
Îşi aminteşte că unele dintre cele mai frumoase momente erau cele din Săptămâna Mare sau de sărbătoarea sfântului Toader, când toate gospodinele coceau colaci pentru copii. Pe colac se punea o steluţă, iar după ce acesta era copt, se scotea steluţa şi se împodobea cu flori de muşcată, apoi copiii care erau de aceeaşi vârstă, aproximativ zece ani, mergeau la râu şi puneau bucăţica de colac pe apă. „Copilul a cărui steluţă plutea mai repede şi mai departe era considerat fratele mai mare, iar obiceiul se numea «însoţitu». După aceea, mergeam cu toţii acasă la cel ales şi făceam o petrecere de pomină”, a adăugat Mariana Deac.

O deranjează lipsa reperelor
La 14 ani a câştigat „Premiul Tinereţii” la Festivalul Interjudeţean de Folclor, iar Angela Buciu, care era preşedinta juriului, i-a dorit să ajungă să cânte pe aceeaşi scenă. Au urmat zeci de alte premii, iar la 20 de ani hunedoreanca a făcut primele împrimări la Radio Cluj, unde mentor i-a fost Gelu Furdui. Spune că niciun vis nu i-a rămas neîmplinit şi menţionează că se bucură de fiecare moment în care urcă pe scenă, în faţa publicului, şi are succes.
O deranjează pierderea reperelor. „Regret această perioadă, în care cântă toată lumea ce vrea şi cum vrea, în care fiecare îmbracă un costum cum vrea, dar şi faptul că renunţăm la ceea ce am avut noi valoros şi autentic. Nu sunt o nostalgică după comunism, însă atunci era vorba de calitate. Astăzi nu mai există un criteriu care să îi selecteze pe cei care merită, cu adevărat, să urce pe scenă”, a declarat interpreta.
Hunedoreanca a menţionat că la Centrul pentru Promovarea Culturii Tradiţionale sunt aşteptaţi atât elevi, cât şi persoanele „cu har”, care vor să îşi dezvolte talentul.

Întrebări şi răspunsuri

Aveţi sau aţi avut un model artistic?
Nu am avut un model de interpretare, dar dacă e să o spun, îmi plac foarte multe nume precum Sava Negrean-Brudaşcu, Drăgan Muntean, Ionuţ Fulea, Mariana Anghel. Sunt mulţi şi fără îndoială că am omis pe câte cineva.

Din ţările prin care aţi umblat, care folclor v-a plăcut mai mult?
Cel românesc. La capitolul cultură populară nu o să ne bată nimeni, niciodată. Nu este în lume un folclor mai bogat decât cel al românilor, datorită extraordinarei diversităţi. La noi, chiar şi la două sate învecinate, se pot întâlni variaţii ale costumelor, obiceiurilor, cântecelor, pe când peste graniţe acest lucru se întâmplă la nivel de regiuni.

Ce-i place
Cântecul. Iar melodiile preferate ale Marianei Deac sunt cele din zona natală, din zona Clujului, a Banatului şi a Olteniei.

Ce nu-i place
„Răutatea din oameni, faptul că aceştia vor răzbunare pentru tot soiul de nimicuri şi că oamenii se judecă foarte mult unii pe alţii, uitând că fiecare va avea de plătit undeva”, a spus Mariana Deac.

PROFIL

Născută. 03.06.1970, Gânţaga
Educaţie. Facultatea de Management, Masterat în folclor
Carieră. 25 de ani
Familie. un frate mai mare

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie