Imagini rare cu o viperă neagră în Munții Șureanu. Șarpele extrem de veninos, surprins savurându-și prada

0
Publicat:

Doi silvicultori au fost protagoniștii unei întâlniri mai puțin obișnuite într-o pădure din Munții Șureanu. Au găsit o viperă neagră matură, extrem de veninoasă.

Viperă. Foto: Romsilva. Direcția Silvică Hunedoara

O specie de viperă mai puțin întâlnită dar extrem de veninoasă le-a ieșit în cale unor silvicultori de la Ocolul Silvic Petroșani. Cristinel Rizea și Dan Ionescu au dat peste vipera neagră într-un arboret de fag din Munții Șureanu, pe valea Molidului.

Imaginile realizate de cei doi înfățișează șarpele veninos de mari dimensiuni în timp ce se hrănește cu o rozătoare. Ele au fost publicate pe pagina de Facebook Romsilva - Direcția Silvică Hunedoara.

Vipera neagră are o lungime de până la un metru și trăiește la altitudini mari, de peste 1.500 de metri, nefiind deranjată de diferențele mari de temperatură și de umiditate. De obicei, speciile de vipere întâlnite în România au un corp gros, lung de maxim 100 de centimetri, iar pe spate an un desen maro sau negru sub formă de zig-zag și un V desenat pe cap.

Animale protejate de lege

Ideea că viperele reprezintă un pericol la adresa omului a dus la împuţinarea numărului lor, motiv pentru care, începând din anul 2001 această specie este strict protejată de lege.

Zilele trecute, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara a transmis o atenționare cu privire la pericolul reprezentat de vipere în această perioadă, în care temperaturile sunt în creștere, iar odată cu ele a crescut și numărul călătorilor pe traseele de munte din Hunedoara.

Viperă neagră. Foto: Direcția Silvică Hunedoara

În această perioadă, în care se află în sezon de împerechere, viperele devin mai agresive. În caz de muşcătură, oamenii trebuie să sune imediat la 112 pentru a putea fi preluaţi cât mai repede de un echipaj de prim-ajutor.

Mușcătura de viperă poate fi fatală

Reprezentanţii DSP Hunedoara recomandă turiştilor să fie precauţi, iar pentru a evita să fie muşcaţi de vipere trebuie să ţină cont de următoarele sfaturi:

„Purtaţi bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicată. Efectuaţi permanent un control vizual al zonei în care urmează să păşiţi. Nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt pentru a verifica dacă sunt şerpi. Dacă intraţi într-o zonă cu vegetaţie înaltă, care nu vă permite verificarea suprafeţei solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ, astfel şarpele va fugi din calea dumneavoastră”, informează DSP Hunedoara.

Potrivit medicilor, persoanele muşcate de vipere pot muri în câteva ore, dacă nu sunt tratate. Moartea survine în cazuri rare, pentru că de obicei muşcăturile viperelor sunt „uscate”, adică fără a fi inoculat veninul. În cazul unei muşcături, victimele trebuie transportate de urgenţă la spital, unde li se poate administra serul antiviperin.

În județul Hunedoara, cinci spitale dețin în prezent, la secțiile de urgență, ser antiviperin: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, Spitalul Municipal „Dr.Alexandru Simionescu” Hunedoara, Spitalul de Urgenţă Petroşani, Spitalul Municipal Orăştie şi Spitalul Municipal Vulcan.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie