FOTO Lumea de altădată a Pădurenilor. Ţinutul vestit din Munţii Poiana Ruscă în ilustraţii de colecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotografii vechi, de colecţie, oferă detalii despre lumea de altădată a Ţinutului Pădurenilor, un  loc vestit pentru satele sale pitoreşti şi arta populară.

Fotografiile realizate de etnograful Romulus Vuia şi publicate în volumul „Portul popular al pădurenilor din regiunea Hunedoarei” (1958) dezvăluie lumea de altădată a Ţinutului Pădurenilor.

GALERIE FOTO CU OAMENII DIN ŢINUTUL PĂDURENILOR ÎN TRECUT

Locul era faimos pentru satele sale pitoreşti, cu oameni care ţineau la tradiţiile locale arhaice şi la portul popular specific, moştenite din generaţie în generaţie. 

Ţinutul Pădurenilor, o regiune pitorească din vestul ţării, se întinde la poalele Munţilor Poiana Ruscă, în judeţul Hunedoara, având în componenţă peste 40 de sate, înfiinţate pe coastele unor dealuri, şi pe văile râurilor şi pârâurilor care coboară spre Valea Mureşului, aproape toate înconjurate de păduri vaste.

„Poiana Ruscăi (1359 metri), vârful cel mai înalt al regiunii, formează cu zona de păduri marginea de vest şi cea mai rdicată a Ţinutului Pădurenilor. Din acest punct central, coboară radial cele cinci culmi ale Pădurenilor, despărţite de văi adânci, înspre valea Mureşului, a Cernei şi a Streiului. 

Aceste cinci culmi, cu suprafeţele lor netede, ce sunt resturile unei platforme de eroziune, formează miezul regiunii Pădurenilor, înconjurată de centura de păduri, dându-i caracterul de regiune înaltă, izolată de toate părţile şi prin meterezele pantelor piezişe. Numai ţinând seama de aceste date geofizice vom înţelege cum s-a putut păstra o cultură populară arhaică, extrem de originală şi diferenţiată de cea a regiunilor înconjurătoare”, informa Romulus Vuia.


Foto: Romulus Vuia

Populaţia s-a redus de patru ori

Multe dintre satele pădurenilor au fost atestate încă din Evul Mediu, când făceau parte din domeniile Hunedoarei şi Devei. De la mijlocul secolului XX, aproape toate aşezările din Ţinutul Pădurenilor au început să se depopuleze, iar cu timpul unele au dispărut cu totul, părăsite de ultimii lor locuitori şi înghiţite de păduri. 

La începutul anilor ´50, înainte ca oamenii să fie atraşi în număr tot mai mare spre centrele industriale ale Hunedoarei, lăsându-şi gospodăriile în grija bunicilor, aproape 20.000 de oameni trăiau în satele din Ţinutul Pădurenilor, de patru ori mai mulţi decât în prezent. 

Aşezările de munte erau pline de viaţă, iar localnicii se ocupau că muncile forestiere, bocşitul (arderea cărbunelui pentru uzinele din Huendoara şi Govăjdia) agricultura, mineritul şi creşterea animalelor. Prelucrarea lemnului şi ţesăturile erau îndeletniciri transmise din generaţie în generaţie, iar straiele populare bogat împodobite erau purtate cu mândrie de pădureni.


Foto: Romulus Vuia

„În această regiune izolată de păduri şi în urma condiţiilor geografice cu totul speciale s-a dezvoltat una dintre cele mai originale şi profund arhaice civilizaţii populare din ţara noastră. Aceste împrejurări au favorizat dezvoltarea unei arte populare cu totul distincte. Dintre cele trei categorii ale artei populare, după materie: obiecte săpate în lemn, textile şi ceramică, primele două categorii au o largă dezvoltare în regiunea Pădurenilor, în schimb, ultima, ceramica, lipseşte total. În niciunul din cele 40 de sate ale pădurenilor nu am întâlnit vreun olar, produsele de ceramică fiind o marfă de import, cumpărate de la târgurile din Hunedoara, Ilia şi Dobra”, scria Romulus Vuia, în volumul „Portul popular al pădurenilor din regiunea Hunedoarei”.

Azi, puţini localnici mai se îndeletnicesc cu arta prelucrării lemnului şi a ţesăturilor.


Foto: Romulus Vuia.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Satele lăsate pustii din Ţinutul Pădurenilor, animate de o şosea de vis. Cum arată noul drum din munţi

FOTO Povestea tragică a viaductului de la poalele Retezatului. Accidentul cumplit cu un singur supravieţuitor

FOTO Satul de poveste din Ţinutul Pădurenilor, ai cărui locuitori sunt complet izolaţi de lume 5 luni pe an

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”