Video Fauna unui râu de munte, devastată de un braconier care a pescuit la curent electric

0
Publicat:

Un localnic din comuna Râu de Mori, județul Hunedoara, a provocat pagube pe Râul Mare (video), într-un sat de la poalele Retezatului, unde a pescuit cu ajutorul unui instrument cu impulsuri electrice.

Pești uciși de braconier. Foto: IPJ Hunedoara

Polițiștii au prins în flagrant un bărbat de 37 de ani, din comuna Râu de Mori, în timp ce pescuia ilegal în Râul Mare (video), folosind un aparat improvizat pentru impulsuri electrice.

Pescuit interzis la poalele Retezatului

„Asupra acestuia au fost găsite 144 de pești, de diferite specii, aparatul electric improvizat, o baterie electrică și un minciog cu coadă. Toate bunurile au fost ridicate pentru cercetări, iar întreaga cantitate de pește urmează să fie predată reprezentanților Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) pentru distrugere, conform procedurilor legale”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Bărbatul a fost pus sub urmărire penală, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Râu de Mori.

În aceeași zi, polițiștii au observat, în localitatea Nălaț-Vad, în apropierea lacului de acumulare, un bărbat cu un bagaj voluminos. Persoana a fost identificată ca fiind un bărbat de 67 de ani, din orașul Hațeg, care a declarat că intenționa să meargă la pescuit.

„În urma controlului bagajului, au fost descoperite asupra acestuia o plasă de tip monofilament, două vâsle din plastic și o cameră de cauciuc. Obiectele au fost ridicate de polițiști pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, utilizare și/sau comercializare a uneltelor de plasă de tip monofilament, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Avertizări pentru pescari

Pentru protejarea biodiversității și evitarea sancțiunilor legale, polițiștii reamintesc că este interzis pescuitul cu unelte sau metode distrugătoare, precum aparatele cu curent electric. De asemenea, plasele monofilament sunt strict interzise, cu excepția celor utilizate în mod reglementat pentru pescuitul calcanului. Respectarea perioadelor de prohibiție și a speciilor protejate este obligatorie pentru toți pescarii.

„Practicarea pescuitului recreativ trebuie să se desfășoare doar cu permis de pescuit valabil și doar în zonele autorizate. În plus, orice activitate de braconaj piscicol observată trebuie sesizată imediat Poliției, pentru ca resursele acvatice să fie protejate corespunzător”, a informat IPJ Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!